Cutremur în hochei. Finlanda și Norvegia au anunțat că vor boicota Campionatul Mondial din anul 2027 după ce Rusia a fost reprimită să participe la turneele de anvergură în urma unei decizii a Tribunalului Sportiv de la Lausanne.
Asociația Norvegiană de Hochei pe Gheață a decis să boicoteze orice meci împotriva Rusiei la Campionatul Mondial de Hochei din 2027.
Reprezentanții federației au subliniat că „poziția noastră rămâne neschimbată conform căreia Rusia ar trebui exclusă din toate campionatele internaționale atât timp cât continuă războiul din Ucraina”.
Decizia scandinavilor vine după ce Finlanda a anunțat o poziție similară de a refuza meciurile împotriva echipelor rusești. Mai mult decât atât, oraşul Turku, se va retrage de la organizarea Campionatului Mondial de Hochei pe Gheață pentru Juniori, dacă sportivilor din Rusia li se va permite să participe la aceste competiţii.
Amintim că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dispus reprimirea naționalelor Rusiei la Campionatele Mondiale de hochei pe gheață pentru sezonul 2026-2027.





































