Smart City: Lansarea volumului „România și Republica Moldova” /P/

8P8A4128
03 noiembrie 2026, ora 11:58

Volumul „România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE”, apărut la Editura Club România, a fost lansat la Chișinău în cadrul unei serii de evenimente organizate prin intermediul platformei civice „Parteneriat pentru Europa”. Platforma care reunește 10 membri semnatari din Republica Moldova și România, angajați în susținerea dialogului deschis și a parcursului european.

Lucrarea reprezintă Caietul Documentar nr. 10 din seria „Caiete Documentare Club România” și a fost coordonată de Andrei Stoian și Victor Vevera. Volumul lansat are 754 de pagini, scris de 90 de autori de pe ambele maluri ale Prutului, structurat în capitole despre energie, infrastructură, cultură, economie și nu doar.

„Onorat să fiu unul dintre cei 90 de autori ai volumului „România și Republica Moldova, Parteneriatul pentru UE”, Caietul Documentar nr. 10 din seria Caietelor Documentare Club România, lucrare la care au contribuit experți din toate domeniile de dezvoltare strategică. O dovadă clară că viitorul nostru european comun se construiește prin cooperare solidă, expertiză și parteneriate de încredere”, a subliniat Victor Nicolaescu, Președintele Asociației pentru Dezvoltare Locală „Smart City”.

 Seria „Caiete Documentare”, inițiată de Club România, reprezintă un demers asumat de reflecție strategică și analiză aplicată, aducând laolaltă perspective ale specialiștilor din mediul academic, diplomatic, economic și civic. Prin aceste publicații, Club România oferă factorilor de decizie și societății civile instrumente de documentare, orientate spre identificarea unor direcții pragmatice de acțiune.

„Am considerat că este un moment oportun să aducem această temă în prim-plan. Ea este de o actualitate stringentă dacă privim contextul regional de securitate și parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea  Europeană.  România  poate  contribui  substanțial  prin expertiză și bune practici, astfel încât să ne regăsim împreună în cadrul familiei europene”, a punctat Victor Vevera, Cofondatorul Club România și co-coordonator al lucrării.

Programul evenimentelor a inclus o lansare găzduită de Universitatea de Studii Europene din Moldova (USEM), unde autorii au participat la o sesiune de discuții și dezbateri deschise cu studenții pe marginea viitorului european și a rolului noii generații.

Totodată, autorii volumului și membrii societății civile au continuat dialogul la o recepție, unde s-au întâlnit cu reprezentanți din mediul instituțional, academic, de afaceri, asociativ și mass-media din Chișinău, punând bazele unui schimb de idei privind cooperarea bilaterală și inițiativele comune de susținere a integrării europene.

„Acest eveniment ne-a adus împreună cu experiențe personale, din mediul academic, din mediul guvernamental și practic am împletit aceste experiențe cu un scop comun, acela de a ajuta demersul și traiectoria europeană a Republicii Moldova. Caietul documentar pe care Club România l-a publicat și l-a prezentat aici stă ca o piatră de temelie documentară pentru procesul de aderare a Republicii Moldova”, a declarat Cristian David, Președintele Institutului pentru Libertate și Democrație.

Cele două evenimente de la Chișinău demonstrează angajamentul societății civile și al mediului academic de ambele maluri ale Prutului de a susține integrarea europeană a Republicii Moldova printr-o colaborare activă, schimb de bune practici și un dialog strategic.

***

Despre Platforma Civică „Parteneriat pentru Europa

Parteneriat pentru Europa este un acord de cooperare apolitic, încheiat la 27 februarie 2026, care reunește 10 organizații neguvernamentale semnatare: Inițiativa pentru Democrație și Dezvoltare, Promo-LEX, Institutul pentru Libertate și Democrație, Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City”, AO Institutul pentru Inițiative Strategice, AO Inițiativa Europeană, Asociația „Experts for Security and Global Affairs”, Asociația „Casa Mării Negre”, Asociația „Sharp Solution” și Asociația Română pentru Smart City, având ca obiectiv central susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Despre Club România

Club  România  este  o platformă de reflecție strategică și dezbatere dedicată promovării valorilor democratice, convergenței europene și politicilor publice fundamentate pe expertiză. Prin proiectele sale editoriale și seria „Caiete Documentare”, Club România reunește experți, cercetători și decidenți pentru a oferi perspective relevante asupra provocărilor strategice contemporane.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

/VIDEO/ A ales dealurile Moldovei după studiile la Veneția: Grigore și-a construit acasă o afacere cu plante aromate
/VIDEO/ A ales dealurile Moldovei după studiile la Veneția: Grigore și-a construit acasă o afacere cu plante aromate
/PROMO/ Cine alimentează frica de război și ce notă va primi Moldova de la UE? De la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ Cine alimentează frica de război și ce notă va primi Moldova de la UE? De la 20:00, la „Alo, TV8”
Victoria Belous, propusă de PAS pentru Primăria Chișinău: Organizația municipală o va susține la alegerile din 2027
Victoria Belous, propusă de PAS pentru Primăria Chișinău: Organizația municipală o va susține la alegerile din 2027
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
Autorizație la indicația lui Ion Ceban: Dezvăluirile Irinei Gutnic despre consilierul MAN vizat în investigația Cutiei Negre
Autorizație la indicația lui Ion Ceban: Dezvăluirile Irinei Gutnic despre consilierul MAN vizat în investigația Cutiei Negre

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente