Republica Moldova a făcut progrese semnificative pe drumul aderării la Uniunea Europeană, în ciuda amenințărilor hibride, a tentativelor de destabilizare și a dificultăților economice. Este evaluarea făcută de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, miercuri, 4 noiembrie, la Bruxelles, în cadrul prezentării Pachetului de Extindere pentru 2026. Moldova se numără printre cele patru țări pentru care Comisia Europeană a pregătit foi de parcurs privind următoarele etape ale aderării. Oficiala a lăudat determinarea autorităților de la Chișinău, dar a avertizat că mai sunt multe reforme de realizat pentru ca țara să își atingă obiectivul de a încheia negocierile la începutul anului 2028.
În discursul său, Marta Kos a subliniat că Republica Moldova și Ucraina se numără printre cele patru țări care au avansat cel mai mult în procesul de aderare, alături de Muntenegru și Albania. Potrivit comisarei, ambele state sunt pregătite să deschidă toate cele șase grupuri de capitole de negociere, însă pentru ultimele două este necesar consensul statelor membre ale UE.
„În repetate rânduri, cetățenii Republicii Moldova au făcut o alegere clară în favoarea unui viitor european. Guvernul și-a propus să îndeplinească acest mandat cu o determinare admirabilă și a avansat semnificativ pe calea aderării Moldovei, în pofida amenințărilor hibride continue, a tentativelor de destabilizare a țării și a șocurilor regionale care afectează economia și sectorul energetic al țării”, a declarat Marta Kos.
Totuși, comisara europeană a atras atenția că deschiderea a patru grupuri de capitole reprezintă doar o etapă, iar realizarea obiectivului stabilit de Chișinău va depinde de ritmul reformelor, în special în domeniile fundamentale, precum justiția și statul de drept.
„Deși deschiderea a patru grupuri de capitole reprezintă o realizare importantă, mai sunt încă multe de făcut, în special având în vedere obiectivul ambițios al Moldovei de a încheia provizoriu negocierile de aderare la începutul anului 2028”, a precizat oficiala europeană.
Marta Kos a mai precizat că Republica Moldova face progrese în îndeplinirea condițiilor necesare pentru a putea începe închiderea capitolelor de negociere. Comisia Europeană urmează să prezinte o opinie în acest sens până la sfârșitul anului.
Ucraina ar putea închide șapte capitole în 2027
Referindu-se la Ucraina, comisara europeană a apreciat faptul că țara continuă reformele necesare aderării, chiar și în condițiile războiului declanșat de Rusia.
„Nu există nicio altă țară care să realizeze ceea ce realizează Ucraina. În timp ce bombele cad asupra voastră, continuați să avansați către aderarea la Uniunea Europeană, în cele mai dificile circumstanțe”, a declarat Marta Kos.
Oficiala a remarcat funcționarea instituțiilor anticorupție, dar a subliniat că Ucraina trebuie să continue reformele în justiție, administrația publică, instituțiile democratice și protecția minorităților naționale.
Potrivit comisarei, Ucraina ar putea îndeplini criteriile intermediare de referință în prima jumătate a anului 2027, ceea ce i-ar permite să închidă șapte capitole de negociere până la sfârșitul anului viitor.
Muntenegru, cel mai aproape de aderare. Cum avansează celelalte state
Muntenegru rămâne țara cu cele mai mari șanse de a deveni următorul membru al Uniunii Europene. Potrivit Martei Kos, statul a închis deja 21 de capitole de negociere, iar celelalte 14 ar putea fi închise până la sfârșitul anului. Tratatul de aderare ar putea fi semnat cel mai devreme în iunie 2028, astfel încât Muntenegru să devină al 28-lea stat membru al UE în același an.
Albania a înregistrat, de asemenea, progrese importante și a închis provizoriu patru capitole. Țara își propune să finalizeze negocierile până la sfârșitul anului 2027, însă trebuie să continue reformele în justiție, protecția drepturilor fundamentale, libertatea presei și mediu.
În schimb, Macedonia de Nord trebuie să finalizeze modificările constituționale asumate pentru a putea deschide primul grup de capitole. În Bosnia și Herțegovina, procesul de aderare este afectat de blocajele politice și de întârzierea reformelor, în timp ce Kosovo încearcă să recupereze întârzierile provocate de instabilitatea instituțională.
O situație mai dificilă se înregistrează în Serbia, unde Comisia Europeană a constatat regrese în domeniul drepturilor fundamentale, al libertății de exprimare și al administrației publice. Noul guvern de la Belgrad are însă oportunitatea de a relansa reformele.
În Georgia, procesul de aderare este practic blocat din cauza acțiunilor autorităților împotriva principiilor democratice și a opoziției. Marta Kos a precizat că perspectiva europeană a țării rămâne deschisă, dacă autoritățile își schimbă direcția.
Negocierile cu Turcia sunt blocate din 2018, pe fondul deteriorării situației privind democrația și statul de drept. Cu toate acestea, UE continuă cooperarea cu Ankara în domenii precum comerțul, migrația și securitatea regională.
Ce schimbări propune Comisia Europeană
Pachetul de Extindere pentru 2026 introduce și foi de parcurs orientative pentru cele patru țări care au avansat cel mai mult: Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina. Documentele stabilesc etapele următoare ale procesului de aderare, fără a garanta însă o dată a aderării.
O altă noutate este integrarea graduală, prin care țările candidate ar putea beneficia de o participare mai amplă la politicile și mecanismele europene înainte de a deveni membre cu drepturi depline. În primul trimestru al anului 2027, Comisia intenționează să lanseze dialoguri cu statele candidate pentru a identifica noi oportunități de integrare.
Totodată, securitatea capătă un rol mai important în procesul de extindere, în contextul amenințărilor cibernetice, al dezinformării și al criminalității organizate.
„Sarcina noastră nu este doar să gestionăm extinderea. Oportunitatea noastră istorică este să realizăm unificarea europeană”, a conchis Marta Kos.




































