Noutate bună pentru fanii Barcelonei. Căpitanul catalanilor, Raphinha, şi-a prelungit contractul până în anul 2030. Raphinha al cărui contract era valabil până în 2028, a semnat noua înțelegere în prezența președintelui Joan Laporta la sediul clubului catalan.
Brazilianul a marcat deja un număr impresionant de 19 goluri în debutul sezonului actual. 15 în La Liga și patru în UEFA Champions League. Aceste cifre îl plasează pe primul loc în clasamentul golgheterilor din competiția internă și printre cei mai buni marcatori din fotbalul european.
„Toți fotbaliștii își doresc să fie recunoscuți pentru titlurile câștigate, iar obiectivul meu a fost să cuceresc fiecare titlu posibil în acest tricou. Până acum, cifrele sunt pozitive. Am un obiectiv foarte important, la fel ca și colegii mei, și facem tot ce ne stă în putință pentru a-l atinge”, a declarat Raphinha după semnarea noului contract.
Atacantul a venit la Barcelona în vara lui 2022, de la Leeds, pentru 60 de milioane de euro. De atunci, a înregistrat 94 de goluri și 62 de pase decisive, în 190 de meciuri.




































