O fetiță de un an și jumătate din stânga Nistrului a fost la un pas de a se intoxica cu medicamente, după ce a găsit un blister cu capsule și a dus unul dintre preparate la gură. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 5 noiembrie, în timp ce mama copilei se afla în bucătărie.
Potrivit presei din regiune, femeia de 32 de ani, spăla vasele, iar fetița se afla în apropierea ei. La un moment dat, mama s-a distras, iar ulterior a observat că micuța ținea în mâini un blister cu capsule de „Mildronat”. Una dintre alveolele ambalajului era deteriorată.
Femeia a scos capsula din gura copilului, însă, bănuind că o parte din medicament ar fi putut ajunge în organismul acestuia, a chemat imediat ambulanța.
Fetița a fost transportată la Centrul Mamei și Copilului din Bender, unde este supusă unor investigații medicale. Medicii urmează să stabilească dacă există semne de intoxicație.
Poliția le reamintește părinților să păstreze medicamentele, produsele chimice de uz casnic și alte substanțe periculoase în locuri inaccesibile copiilor și să nu-i lase nesupravegheați nici măcar pentru câteva minute.




































