Presupusul autor al atacului armat din Cracovia, suspectat de uciderea a șase persoane, a murit la spital. Anunțul a fost făcut de poliția poloneză.
Bărbatul în vârstă de 24 de ani, despre care procurorii susțin că a fost inspirat de „ideologii de extremă dreaptă”, a fost rănit sâmbătă, în jurul orei 15:00, după ce a deschis focul în piața principală din centrul istoric al Cracoviei, al doilea oraș ca mărime din Polonia.
„Dorim să vă informăm că autorul tragicelor evenimente a decedat în spital în această dimineață devreme”, a anunțat poliția din regiunea Małopolska pe rețeaua X, transmite The Guardian.
Karolina Gałecka, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne, a declarat pentru postul de radio TOK FM: „Pe îmbrăcămintea autorului existau numeroase embleme diferite, care au fost parțial examinate și interpretate. Aceste patch-uri (ecusoane) erau asociate cu diverse motive care sunt în prezent analizate de specialiști”, a adăugat ea, refuzând să facă alte precizări pe durata anchetei.
La rândul său, ministrul de Interne, Marcin Kierwiński, a confirmat că tânărul era fascinat de ideologii de extremă dreaptă și avea opinii „foarte radicale” și „ultra-naționaliste”.
Bilanțul atacului include șase persoane ucise, printre care tatăl, mama și sora atacatorului, dar și mai mulți răniți. Cinci dintre aceștia sunt cetățeni străini din Marea Britanie, Austria, Germania, Portugalia și Rusia. De asemenea, doi ofițeri de poliție au fost răniți în misiune, unul dintre ei aflându-se în stare gravă.
În timp ce în Polonia au fost decretate două zile de doliu național, Parchetul Național a deschis o anchetă pentru „uciderea a șase persoane ... prin folosirea unei arme de foc și tentativa de omor asupra mai multor persoane, inclusiv ofițeri de poliție, această faptă constituind o infracțiune teroristă”.
Acest atac armat, un fenomen extrem de rar pentru Polonia, a accentuat îngrijorările legate de valul de extremism. Tragedia vine la scurt timp după o serie de atacuri cu cuțitul în școli, soldate în luna octombrie cu moartea unei femei - incidente atribuite de autorități radicalizării prin intermediul conținutului online.







































