Peste 130 de oameni și-au pierdut viața pe drumurile din țară de la începutul anului. Viteza excesivă, neacordarea priorității și consumul de alcool la volan sunt principalele cauze care au dus la acest bilanț tragic. În fiecare an, în a treia săptămână din noiembrie, Inspectoratul Național de Securitate Publică organizează acțiuni dedicate comemorării victimelor accidentelor rutiere. Astăzi, mai mulți șoferi care au circulat pe traseul Chișinău-Bălți au fost trași pe dreapta și îndemnați să dea dovadă de mai multă prudență la volan. Polițiștii le-au amintit că o clipă de neatenție poate face diferența dintre viață și moarte.
„Vă rugăm să respectați regimul de viteză, să nu urcați la volan în stare de ebrietate, să respectați Regulamentul circulației rutiere și să fiți echipați corespunzător vremii de afară. Vă dorim o zi bună și numai bine”, a spus un polițist.
Viteza excesivă, neacordarea priorității pietonilor sau altor participanți la trafic, neasigurarea la schimbarea benzii și conducerea în stare de ebrietate sunt printre principalele cauze ale accidentelor rutiere, potrivit poliției.
„Un accident este produs, în mare parte, atunci când doi șoferi nu sunt atenți. Dacă unul este atent și respectă sau încearcă să fie mai înțelegător, atunci nu se petrec accidente rutiere.”
„A ieșit și strugurelul care dă în cap la toți. Noi întotdeauna credem că putem să fim Dumnezeu, dar nu-i așa ceva. Noi suntem simpli, noi suntem ca o roată în viață, care mergem, ne ducem și lăsăm doar numele în urmă.”
„– Cum credeți, ce este cel mai important atunci când urcați la volan și porniți la drum? – Respectarea limitei de viteză, respectarea distanței dintre mașini și mai puține sărbători. – De ce mai puține sărbători? – Pentru că, dacă se consumă alcool, duce la accidente.”
„– Dacă se respectă regulile de circulație, accidente nu o să fie.”
De la începutul anului, pe drumurile din țară s-au produs 1.832 de accidente rutiere. În urma acestora, 132 de oameni și-au pierdut viața, iar peste două mii au fost răniți. Cifrele sunt ușor mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 1.867 de accidente, soldate cu 147 de decese. Chiar și așa, numărul tragediilor rămâne ridicat, iar viteza excesivă continuă să fie una dintre principalele probleme din trafic.
„Noi am decis să începem cu viteza, cu ziua dedicată încălcării regimului de viteză, dat fiind faptul că excesul de viteză este cauza a peste 30% din totalul accidentelor rutiere. Nu în zadar am ales și traseul R6, fiindcă pe acest traseu au fost înregistrate cele mai multe accidente rutiere din Republica Moldova. Anul acesta, peste 59 de accidente rutiere s-au întâmplat pe acest traseu și peste 13 persoane au decedat”, a explicat șeful adjunct al INSP, Grigore Guzun.
Acțiunile polițiștilor vor continua până la sfârșitul săptămânii, pe principalele șosele din țară. Oamenii legii vor monitoriza traficul, vor verifica respectarea regulilor de circulație și le vor reaminti șoferilor cât de importante sunt prudența și responsabilitatea la volan. Campania are loc și în contextul Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor rutiere.




































