Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1719: Atacuri masive, blackout uriaș și tensiune pe front. Mareșal: „E cea mai periculoasă perioadă”

/VIDEO/ Războiul din Ucraina, tot mai aproape de final? Paun Rohovei: „Suntem conștienți că Rusia a slăbit mult”

Ambasadorul Ucrainei Paun Rohovei
09 noiembrie 2026, ora 08:15

Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în câteva săptămâni, dacă va exista voință politică. Declarația a fost făcută de ambasadorul ucrainean la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Potrivit diplomatului, există deja premise pentru un asemenea scenariu. Acesta consideră că Rusia este tot mai vulnerabilă, iar presiunile economice asupra Moscovei ar putea crește șansele unor negocieri de pace cu rezultate concrete.

Ambasadorul ucrainean susține că, în ultima perioadă, au început să apară perspective mai concrete pentru negocierile de pace, iar un rol important în acest proces îl au Statele Unite. Potrivit lui Paun Rohovei, o nouă rundă de discuții trilaterale, cu participarea Ucrainei, SUA și Rusiei, va avea loc în zilele de 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi.

„Au început să se contureze cât de cât unele perspective reale ale unor tratative de pace, mai aplicate și mult mai concrete decât cele pe care le-am avut până nu demult. Suntem recunoscători Guvernului Statelor Unite pentru participarea la acest proces și pentru dorința de a asigura condițiile necesare pentru a ne așeza la masa tratativelor. E un lucru bun, însă este foarte important să creăm acele condiții pentru marile negocieri”, a declarat diplomatul în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS”.

Întrebat dacă negocierile decisive ar urma să aibă loc cu participarea președinților, ambasadorul a explicat că acest lucru s-ar putea întâmpla după ce reprezentanții și factorii de decizie vor ajunge la anumite înțelegeri. Totuși, acesta nu a exclus posibilitatea unei întrevederi între cei trei președinți înainte de acel moment.

Ucraina insistă asupra implicării Europei în negocieri: „Nu poate fi lăsată deoparte”

Un alt aspect pe care diplomatul îl consideră esențial este implicarea Europei în procesul de negocieri. Paun Rohovei a subliniat că o pace durabilă și echitabilă nu poate fi obținută fără participarea partenerilor europeni ai Ucrainei, întrucât miza depășește securitatea unui singur stat.

„Pentru noi are un interes primordial participarea țărilor aliate ale Ucrainei din Europa de Vest. Noi considerăm că o pace bine pusă la punct, durabilă și, cel mai important, justă, o putem obține inclusiv cu participarea partenerilor noștri din Europa. Europa nu poate fi lăsată deoparte când vorbim despre securitatea și stabilitatea în Ucraina, dar și despre arhitectura securității europene”, a afirmat ambasadorul.

Acesta a făcut referire și la declarațiile președintelui american Donald Trump, care a vorbit despre un plan ce ar urma să implice și Europa. În opinia diplomatului, mesajul liderului de la Casa Albă confirmă faptul că statele europene vor avea un cuvânt important de spus în acest proces.

Rusia ar fi slăbit economic. Kievul mizează pe intensificarea presiunilor asupra Moscovei

Întrebat ce anume îl face mai optimist în privința unor eventuale negocieri, în condițiile în care tentativele anterioare nu au dus la rezultate concrete, Paun Rohovei a invocat slăbirea economică a Rusiei și necesitatea intensificării presiunilor asupra Moscovei. Diplomatul susține că vulnerabilitatea tot mai mare a economiei ruse ar putea determina Kremlinul să accepte discuții cu un rezultat real, nu doar negocieri de formă.

„Să spui că ești încrezător sau nu într-un război este foarte greu. Eu sunt diplomat și operez tot timpul cu fapte, nu numai cu declarații, dar și cu ceea ce se întâmplă. Noi suntem conștienți de faptul că Rusia a slăbit mult. Probabil că ei nu publică astfel de date despre situația din economie și așa mai departe, însă acest lucru noi îl simțim”, a explicat ambasadorul.

În același context, acesta a subliniat că presiunile asupra regimului de la Moscova și asupra mecanismelor economice care susțin războiul ar trebui să continue: „Cu cât mai mult vom mări presiunea asupra regimului de la Moscova, asupra mașinăriei economice a războiului, Rusia va deveni mai vulnerabilă și ar putea fi mai deschisă pentru unele negocieri nu de formă, dar cu un conținut real, pentru a termina războiul.”

Diplomatul a reiterat că Ucraina nu și-a schimbat poziția în privința încetării focului și că oprirea atacurilor ar trebui să fie primul pas spre pace. Acest lucru s-ar putea întâmpla treptat, prin suspendarea loviturilor asupra infrastructurii energetice, apoi asupra altor obiective de infrastructură, până la oprirea completă a focului, inclusiv pe linia frontului.

„Un început ar fi oprirea focului. Sau gradual, sau în totalitate. Când spun gradual, să mergem la inițiativele pe care le-a avut și domnul președinte Zelenski: să oprim atacurile asupra sistemului energetic. Următorul pas, să oprim atacurile asupra infrastructurii. Și, în final, ar însemna că am oprit focul și pe linia frontului. Asta, pentru noi, este foarte important”, a explicat ambasadorul.

Întrebat de ce Rusia a respins până acum astfel de inițiative, diplomatul a pus la îndoială intenția reală a Moscovei de a ajunge la pace. Acesta a făcut referire și la regimul politic din Rusia, afirmând că Vladimir Putin ar putea să nu-și mai imagineze o realitate în care să renunțe la confruntare: „Anume acest lucru demonstrează că Federația Rusă probabil că nu este interesată în stabilirea unei păci. Este un stat cu un regim dictatorial. Putin probabil că nu se vede într-o altă realitate. Probabil că a trecut acel punct de neîntoarcere când ar putea fi un politician căruia i s-ar întinde mâna atunci când ar întinde-o el.”

Ce garanții de securitate cere Ucraina

O altă condiție esențială pentru acceptarea unui eventual acord de pace este reprezentată de garanțiile de securitate pe care le-ar primi Ucraina. Paun Rohovei a subliniat că acestea nu trebuie să rămână simple angajamente pe hârtie, ci trebuie să ofere posibilitatea de a preveni sau opri un nou atac al Rusiei.

„Pentru noi, garanțiile de securitate înseamnă, în primul rând, garanții militare, care ar putea, în orice moment, să oprească un nou atac sau noi riscuri ca Ucraina să fie atacată. Este vorba și despre ajutor militar, cum ar fi arme, muniții, dar și garanții de sprijin militar din partea partenerilor noștri în cazul în care am fi din nou atacați”, a explicat ambasadorul.

Diplomatul a amintit că integrarea euroatlantică rămâne una dintre prioritățile de politică externă ale Ucrainei, fiind prevăzută în Constituție. Întrebat dacă aderarea la NATO ar fi o condiție pentru semnarea unui acord de pace, acesta a precizat că nu este singura variantă, deși reprezintă cea mai importantă garanție de securitate pe care și-o dorește Kievul.

„Maximum, ne-am vedea țara membră NATO. Sau, la prima etapă, alte garanții care ne-ar permite să ne asigurăm în orice moment în cazul unui atac din partea Federației Ruse”, a declarat Paun Rohovei.

Kievul nu renunță la teritoriile ocupate

În ceea ce privește teritoriile ucrainene ocupate de Rusia și eventualele pretenții ale Moscovei în cadrul negocierilor, ambasadorul a reafirmat că Kievul nu intenționează să renunțe la suveranitatea și integritatea teritorială a țării.

„Ei pot să insiste. Eu din nou voi apela la Constituția Ucrainei, unde sunt consfințite integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Oricum, avem o parte din teritoriu ocupat, începând cu Crimeea și terminând cu o parte din regiunile Lugansk și Donețk. Bineînțeles că peste noapte nu se vor rezolva aceste cazuri”, a spus diplomatul.

În opinia sa, chiar dacă soluționarea situației teritoriale ar putea necesita timp, este esențial ca acordul de pace și cadrul juridic internațional să nu legitimeze anexările făcute de Rusia. Paun Rohovei a subliniat importanța menținerii unei baze normative și legale prin care să nu fie recunoscute modificările teritoriale impuse unilateral de Moscova.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. /Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? /Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? /Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? /Aflați duminică, la Cutia Neagră PLUS. Doar la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

/VIDEO/ Linia electrică Vulcănești-Chișinău, inaugurată în prezența Martei Kos. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
/VIDEO/ Linia electrică Vulcănești-Chișinău, inaugurată în prezența Martei Kos. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
/PROMO/ Comisara europeană Marta Kos, la TV8: Interviu exclusiv, astăzi, la „Новая Неделя” cu Anatolie Golea
/PROMO/ Comisara europeană Marta Kos, la TV8: Interviu exclusiv, astăzi, la „Новая Неделя” cu Anatolie Golea
Doliu în Poliție: Șeful Inspectoratului din Fălești a murit într-un accident rutier
Doliu în Poliție: Șeful Inspectoratului din Fălești a murit într-un accident rutier
/VIDEO/ Ucraina ar putea livra Moldovei până la 50 de milioane de metri cubi de gaze: Kievul, deschis unui contract pe termen lung
/VIDEO/ Ucraina ar putea livra Moldovei până la 50 de milioane de metri cubi de gaze: Kievul, deschis unui contract pe termen lung
/VIDEO/ Guvernul ia în calcul un contract pe trei ani pentru gaze mai ieftine. Tofan: „Nu ne aruncăm în decizii pripite”
/VIDEO/ Guvernul ia în calcul un contract pe trei ani pentru gaze mai ieftine. Tofan: „Nu ne aruncăm în decizii pripite”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente