Republica Moldova ar putea avansa mai repede decât Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană, însă Kievul insistă asupra unui parcurs comun. În contextul în care Comisia Europeană estimează că Moldova ar putea încheia 25 de capitole de negociere până la sfârșitul anului 2027, iar Ucraina mai puține, ambasadorul ucrainean la Chișinău, Paun Rohovei, a declarat la „Cutia Neagră PLUS” de la TV8 că integrarea europeană nu este o competiție. Diplomatul a dat asigurări că, dacă Ucraina ar adera prima, ar face tot posibilul ca Moldova să-i fie alături. Totodată, acesta s-a arătat convins că blocajul Ungariei va putea fi depășit pe cale diplomatică.
Întrebat dacă diferențele de progres ar putea duce la separarea celor două țări în procesul de aderare, ambasadorul a subliniat că estimările Comisiei Europene nu sunt definitive, iar Ucraina ar putea încheia mai multe capitole decât cele prognozate:
„Am fost apreciați cu note înalte pentru reformele pe care le-am făcut. Acele pronosticuri sunt deocamdată bazate pe perspectivă. Se pot închide și mai multe, pot să fie șapte minimum, dar putem face și mai mult. (...) De fapt, integrarea europeană nu e o competiție între țări. Asta e o formă de capacitate a țării de a face față la acele provocări sau lucruri care trebuie îndeplinite în practică. Asta nu înseamnă că cineva ajunge mai repede la linia de finiș sau cineva rămâne în urmă sau cineva pe cineva reține. Din punct de vedere politic, noi deja suntem un tandem.”
Diplomatul a respins ideea de a privi aderarea celor două țări prin prisma unei eventuale „cuplări” sau „decuplări”. În opinia sa, Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă inclusiv pentru a face față riscurilor care ar putea apărea pe parcurs.
„Eu nu sunt sigur că, dacă vom încerca să realizăm acest proces de integrare europeană aparte, nu vor apărea sute de noi provocări și factori de risc pentru fiecare dintre noi”, a afirmat ambasadorul.
„Dacă s-ar întâmpla invers și Ucraina ar obține (aderarea), noi vom face tot posibilul ca Republica Moldova să fie alături de noi. Prin susținere reciprocă, prin schimb de experiență, noi avem foarte multe puncte care ne unesc”, a adăugat diplomatul.
Referindu-se la blocajul Ungariei, ambasadorul a spus că Ucraina a făcut pași pentru rezolvarea problemelor legate de drepturile minorităților și este convins că va depăși obstacolele pe cale diplomatică.
„Am mai avut obstacole create de unele forțe politice din Ungaria, dar pe cale diplomatică am reușit să le trecem și cu siguranță o vom face și acum. (...) Dacă tot Ungaria va stopa, va fi nevoită să dea explicații. (...) Bruxelles-ul are pârghiile necesare pentru a ne sprijini în acest lucru”, a declarat Rohovei.
TV8.md amintește că, potrivit foii de parcurs prezentate de Comisia Europeană pe 4 noiembrie, Republica Moldova ar putea închide 25 de capitole de negociere până la sfârșitul anului 2027, în timp ce Ucraina ar putea finaliza doar șapte. În privința blocajului Ungariei, și emisarul special pentru afaceri europene, Nicu Popescu, a declarat anterior la TV8 că acesta nu ar trebui să afecteze semnificativ parcursul european al Republicii Moldova.





































