Bărbatul de 40 de ani care ar fi lovit intenționat o mașină a Poliției în timpul unei intervenții pentru combaterea braconajului, în apropierea satului Ustia, raionul Dubăsari, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe acest caz au fost inițiate două cauze penale, iar la domiciliul învinuitului a fost efectuată o percheziție.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, măsura arestului preventiv a fost aplicată la 10 noiembrie, iar bărbatul este cercetat pentru violență săvârșită asupra unor persoane cu funcție de răspundere și pentru vânat ilegal.
În timpul percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate obiecte relevante pentru urmărirea penală.
Cazul a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie 2026, aproape de miezul nopții, când polițiștii desfășurau acțiuni de prevenire și combatere a braconajului.
În timpul intervenției, oamenii legii au observat un automobil de marca „Ford”, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-ar fi conformat somațiilor legale de a opri și și-ar fi continuat deplasarea.
În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de marca „Dacia Duster”, după care și-ar fi continuat deplasarea.
Ulterior, șoferul ar fi pierdut controlul asupra mașinii și ar fi intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nicio persoană nu a avut de suferit.
Acțiunile procesuale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta, precum și pentru identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.





































