Șase cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți la punctul de trecere a frontierei Lesovo din Bulgaria, după ce autoritățile ar fi descoperit asupra lor aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați. Banii ar fi fost ascunși pe corpul șoferului și al celor cinci pasageri aflați într-un microbuz.
Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră din Bulgaria, microbuzul, înmatriculat în străinătate și condus de un cetățean al Republicii Moldova, s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei (PTF) „Lesovo” la 6 noiembrie 2026, pe sensul de ieșire din țară, deplasându-se din Republica Moldova spre Turcia.
Polițiștii de frontieră au redirecționat vehiculul pentru un control amănunțit. În urma verificărilor și a perchezițiilor corporale efectuate de inspectorii vamali, s-a constatat că șoferul și fiecare dintre pasageri ar fi purtat centuri elastice în care ar fi fost ascunse pachete vidate cu bancnote de 100 de dolari.
Asupra a cinci dintre pasageri – doi bărbați și trei femei, dintre care patru cetățeni ai Republicii Moldova și o femeie cu dublă cetățenie, moldovenească și română – ar fi fost descoperite câte 200.000 de dolari nedeclarați. În cazul celui de-al șaselea pasager, de asemenea cetățean moldovean, ar fi fost găsiți 199.900 de dolari.
În total, autoritățile au depistat 1.199.900 de dolari nedeclarați, echivalentul a peste 1,074 milioane de euro.
Cetățenii străini au fost reținuți la Sectorul Poliției de Frontieră Elhovo. Valuta nedeclarată a fost confiscată, iar în acest caz au fost inițiate șase cauze penale, instrumentate de un anchetator vamal sub supravegherea Parchetului Raional Iambol.
Autoritățile de la Chișinău au solicitat informații de la reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Sofia. Deocamdată, aceștia nu au primit nicio notificare oficială din partea autorităților competente cu privire la acest caz.
Alte detalii vor fi comunicate după apariția unor informații suplimentare.




































