Cel puțin 12 persoane au murit într-un grav accident rutier produs în Bulgaria, în care au fost implicate aproximativ 50 de vehicule. Tragedia a avut loc marți, 10 noiembrie 2026, pe un tronson de autostradă acoperit de ceață.
UPDATE Potrivit ministrei Sănătății din Bulgaria, Katya Ivkova, bilanțul victimelor a crescut la 12 morți. Zece persoane au decedat la fața locului, iar alte două și-au pierdut viața în timp ce erau transportate la spital.
UPDATE Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, până la această oră nu există informații despre cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate sau rănite în accidentul din Bulgaria.
Totodată, Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria nu a înregistrat, până în prezent, solicitări de asistență consulară în legătură cu acest caz.
Polițiștii, pompierii și echipele de ambulanță au intervenit la locul accidentului. Imaginile surprinse și difuzate de presa locală arată zeci de autoturisme și camioane avariate, răsturnate sau ieșite de pe carosabil, pe ambele sensuri de circulație, transmite Reuters.
Guvernatorul regiunii Iambol, Georgi Chalakov, a declarat pentru agenția BTA că cel puțin 10 persoane au murit, iar aproximativ 50 de vehicule au fost implicate în accident.
La rândul său, inspectorul-șef Todor Mișinev, din cadrul Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din Iambol, a declarat pentru postul de televiziune Nova TV că unele persoane erau încă blocate în autoturisme.
„În acest moment, prioritatea o reprezintă operațiunile de salvare. După încheierea acestora, vor fi desfășurate acțiunile procedurale și de investigare”, a precizat acesta.
Aproximativ 27 de persoane rănite au fost transportate la spitalele din regiune.





































