Părinții își trimit copiii la învățat, însă aceștia ajung să comercializeze droguri. Patru studenți veniți din sudul țării la Chișinău pentru studii au început să vândă substanțe narcotice colegilor de facultate. Timp de două luni, ofițerii Direcției Antidrog i-au urmărit și le-au documentat activitatea pentru a-i prinde în flagrant. Ancheta a stabilit că aceștia distribuiau marijuana prietenilor. Tinerii riscă ani grei de pușcărie.
Schema tinerilor era bine pusă la punct și presupunea o bună coordonare între membrii rețelei. Mascații de la „Fulger” i-au reținut pe doi dintre aceștia, în municipiul Comrat – un tânăr de 19 ani și o tânără de 21 de ani – în timp ce se întâlneau cu un potențial cumpărător. Un alt suspect a fost prins la domiciliu. Acolo, polițiștii au găsit mai multe telefoane folosite pentru a comunica cu clienții, un cântar de înaltă precizie și droguri.
Potrivit informațiilor preliminare, stupefiantele erau procurate în cantități mari dintr-un depozit aflat în aceeași localitate, unde activa cel de-al patrulea suspect. În garajul acestuia au fost găsite cantități mari de marijuana, un cântar de mici dimensiuni, adeziv și pungi de tip zip-lock.
Pe numele celor patru suspecți a fost deschis un dosar penal, iar instanța a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 15 și 17 ani de închisoare.




































