Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner au ajuns la Moscova, unde urmează să-i prezinte lui Vladimir Putin rezultatele negocierilor de ieri, de la Abu Dhabi. Doar că, în timp ce diplomații caută soluții la masa discuțiilor, pe teren Rusia continuă atacurile. Noaptea trecută, Kievul a fost lovit din nou cu rachete balistice și drone. Sirenele au răsunat în tot orașul, iar autoritățile au îndemnat populația să se adăpostească de urgență. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite după ce o dronă a lovit un bloc de locuințe.
„Sectorul Solomianski, cartierul Vuciane, un bloc de locuințe cu 9 etaje. La nivelul etajului 5 s-a produs o distrugere parțială într-unul dintre apartamente. A izbucnit un incendiu la mai multe etaje simultan. Pompierii au reușit deja să stingă flăcările, iar în prezent continuă operațiunile de îndepărtare a dărâmăturilor. Informațiile privind persoanele rănite sunt în curs de verificare”, a menționat
În jurul orei 01:25, forțele ucrainene au alertat populația cu privire la o nouă rachetăbalistică detectată deasupra regiunii Cernihiv. La scurt timp, au urmat avertizări privind alte rachete care se îndreptau spre Kiev, iar alertele aeriene au fost declanșate în mai multe regiuni ale țării. În urma atacurilor, au izbucnit incendii în mai multe zone de pe malul stâng al capitalei. Imaginile apărute în această dimineață pe rețelele sociale arată amploarea distrugerilorși fumul dens care se ridică deasupra Kievului. Autoritățile ucrainene au confirmat moartea unei femei de 44 de ani. Alte două persoane au fost rănite și transportate la spital. Între timp, emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner au ajuns la Moscova. Aceștia au fost întâmpinați la aeroport de reprezentantul special al lui Putin, Kirill Dmitriev.
Obiectivul este acela de a continua discuțiile privind problemele ridicate în cadrul discuțiilor trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina, desfășurate la Abu Dhabi.
După Moscova, ei urmează să se deplaseze la Dublin, pentru o întâlnire, tot astăzi, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care deja a ajuns acolo.
La sosirea sa în capitala Irlandei, Zelenski a declarat că ar putea exista o „fereastră de oportunitate” pentru a ajunge la un armistițiu până în 2027. Însă, potrivit liderului de la Kiev, Washingtonul propune ca Ucraina să renunțe la Donbas.
„Partea americană readuce foarte des în discuție subiectul Donbasului, o parte a teritoriului nostru ucrainean. Ei consideră că, pentru a opri acest război, trebuie să renunțăm la teritoriul nostru. Acest lucru este imposibil. Iar ei încearcă să găsească diferite variante ale acestei propuneri”, a subliniat
Zelenski consideră că Europa are nevoie de un lider de echipă înaintea următoarei runde de negocieri, care să reprezinte continentul. Totuși, cel mai dificil ar putea fi ca statele europene să ajungă la un acord asupra componenței propriei echipe de negociere.
„Depinde de Europa și de noi. Nu este vorba despre Rusia și Statele Unite. Trebuie să decidem cine va reprezenta Europa. Este foarte important. Trebuie să alegem persoane concrete, lideri ai Europei. Trebuie să facem acest lucru în noiembrie, deoarece credem și contăm că negocierile vor continua”, a spus
Zelenski s-a arătat sceptic, dar a precizat că „există speranță”. De asemenea, el a salutat ceea ce a numit o „schimbare de ton” din partea Statelor Unite în ceea ce privește participarea Europei la discuții. În timpul acestor două zile de discuții directe, primele în peste opt luni, cele două părți au convenit asupra unui alt schimb de prizonieri la scară largă, însă au fost în dezacord cu privire la rolul pe care Europa ar trebui să îl joace în negocierile în curs. Deși din aceste discuții care vizează găsirea unei soluții la peste patru ani de război au fost obținute puține rezultate concrete, părțile au raportat progrese și au afirmat că negocierile vor continua.




































