Cetățenii care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou. Precizarea vine din partea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), după ce pe TikTok a fost distribuit un videoclip în care se afirmă că datele privind plățile efectuate ar fi fost pierdute în urma incidentului de securitate cibernetică din luna octombrie.
Potrivit unui comunicat al SFS, materialul video, prezentat sub forma unui pamflet, sugerează că instituția ar fi anunțat pierderea evidenței impozitelor achitate și necesitatea efectuării unor plăți repetate.
„Informăm că, incidentul respectiv nu a afectat baza de date privind plățile efectuate de contribuabili. Prin urmare, cetățenii care și-au achitat deja impozitele aferente anului 2026 nu trebuie să efectueze achitări repetate. Totodată, materialul video prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale, iar conținutul acestuia nu reflectă situația reală”, a precizat Serviciul Fiscal de Stat.
Instituția le amintește contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul sistemului „Contul curent al contribuabilului”, unde pot consulta informațiile despre impozitele calculate, achitate și eventualele restanțe.
Fiscul îndeamnă cetățenii să verifice informațiile din surse oficiale și să consulte comunicările publicate pe www.sfs.md sau pe paginile instituției de pe rețelele sociale.




































