Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susține că în locuința sa sunt +18 grade Celsius. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Dar cât de cald ar trebui să fie, de fapt, în casele noastre? Specialiștii spun că temperatura potrivită diferă de la o încăpere la alta, iar prea mult frig poate avea consecințe asupra sănătății.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), +18 grade Celsius reprezintă pragul minim general acceptat pentru protejarea sănătății în locuințe, în sezonul rece. Totuși, această temperatură nu este suficientă pentru toată lumea. Copiii, persoanele în vârstă și cele care suferă de boli cronice, în special cardiace sau respiratorii, pot avea nevoie de mai multă căldură.
Recomandările diferă și în funcție de încăpere. Potrivit Fondului pentru Protecția Mediului și Eficiență Energetică din Croația, o instituție publică specializată în eficiență energetică, în sufragerie sunt recomandate între +20 și +23 de grade Celsius, iar în dormitor, aproximativ +18 grade.
În bucătărie, temperatura indicată este de +18-21 de grade, în timp ce baia ar trebui să fie mai caldă, cu +23-25 de grade Celsius. Pentru birou sau camera de lucru, specialiștii recomandă +18-21 de grade, iar în holuri și coridoare, unde petrecem mai puțin timp, sunt indicate +14-18 grade.
La rândul său, Centrul pentru Energie Durabilă din Marea Britanie recomandă menținerea temperaturii între +19 și +21 de grade Celsius în încăperile folosite pe parcursul zilei și aproximativ +18 grade în dormitor, pe timpul nopții.
Temperaturile prea scăzute din locuințe pot avea consecințe asupra sănătății. Potrivit OMS, expunerea îndelungată la frig este asociată cu un risc mai mare de afecțiuni respiratorii și cardiovasculare și poate contribui la creșterea tensiunii arteriale. Totodată, locuințele insuficient încălzite pot favoriza apariția umezelii și a mucegaiului.




































