A revenit din Suedia cu o idee care schimbă relația dintre poliție și comunitate. O polițistă din Șoldănești a descoperit conceptul suedez al poliției comunitare și a decis să-l împărtășească oamenilor din localitate – mai mult dialog și accent pe prevenirea problemelor înainte ca acestea să devină infracțiuni. Cum poate fi adaptat un model suedez la realitățile unei comunități din Moldova? Vedeți în următorul reportaj din campania „Europa de acasă”.
Nadejda Paireli, o polițistă din Șoldănești care a vizitat Suedia pentru o experiență profesională, a descoperit un model nou de a vedea relația dintre un polițist și comunitate.
Revenită în Moldova, Nadejda a transformat ceea ce a văzut într-o țară europeană într-un model aplicat acasă. Așa, la Șoldănești, se dezvoltă conceptul de poliție comunitară, pe care ea îl implementează cu grijă și empatie, fapt pentru care devine una dintre eroinele campaniei „Europa de acasă”, lansată de TV8.
„După experiența mea ce ține de Regatul Suediei, punctăm lucrurile altfel, schimbăm viziunea și nu alergăm, să zicem, după acel infractor, dar găsim soluții și ne implicăm ca și comunitate”, a explicat ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.
Și dacă, pentru a influența parcursul comunității, ai avea nevoie de o busolă, atunci prima dată săgețile ar arăta spre... tine însuți. Nadejda a înțeles direcția, așa că, atunci când a aflat despre un training în Moldova, cu mentori suedezi, nu a ezitat nicio clipă. A participat la preselecție și și-a câștigat locul la instruire.
„Emoții de bucurie, pentru că, în acest concurs, grupul era mult mai extins. Eram 2–3 pe un loc, cum ar fi”, a mărturisit Nadejda Paireli.
Într-un an de curs, timp în care cei 20 de participanți trec prin diverse etape, surpriză! Grupul de polițiști moldoveni pleacă pentru un schimb de experiență în Suedia.
„Ce a fost pentru mine mai surprinzător – comunitatea. Timp de peste 200 de ani, țara lor nu a fost implicată în război. Un moment wow pentru mine a fost implicarea actorilor comunitari. În fiecare municipalitate, cum ar fi la noi pretura, sunt angajați civili care răspund de acest segment de siguranță comunitară”, a povestit Nadejda.
Acolo remarcă un sistem în care polițistul este prezent în viața de zi cu zi a oamenilor. Așa că, la întoarcere, a transpus cunoștințele în practică. A mers din sat în sat ca să explice localnicilor de ce este important să adoptăm și noi modelul suedez. Iar ideea este simplă: înainte de a-i căuta și pedepsi pe cei vinovați de ilegalități, localnicii trebuie să-și adune forțele pentru a le preveni.
Iar pentru ca sistemul să funcționeze, Nadejda adună vocile importante din sat la aceeași masă și formează Consiliul de Siguranță Comunitară, din care poate face parte primarul...
„Am primit ca pe ceva pozitiv. Să sesizăm și oamenii din localitate, să îi includem, pentru ca omul să devină mai sensibil, să sesizeze ceea ce vede el în jur”, a menționat primarul satului Cobîlea, raionul Șoldănești, Angela Ababii.
...dar și medicul, un profesor, preotul și asistentul social.
„Chiar dacă suntem într-o localitate rurală, se întâmplă și aici infracțiuni foarte grave”, a subliniat asistenta socială din satul Cobîlea, raionul Șoldănești, Elena Cozaga.
„Mai avem deschiderea și față de o persoană notorie. Este o persoană care nu are, poate, o funcție publică, dar este un bun gospodar, care este un bun exemplu, demn de urmat”, a explicat ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.
Împreună, aceștia identifică probleme din comunitate și, alături de polițistul din sat, gândesc planul de prevenție. Sătenii cred că această metodă le-ar ușura viața.
„Și localnicii să ajute grupurile de poliție comunitară. Să discute și în mahala, și cu vecinii”, a spus locuitoarea satului Cobîlea, Elena.
„Probabil este de a schimba mentalitatea populației. De multe ori, oamenii sunt mai inhibați, nu comunică la timp și avem realitatea pe care o avem”, a explicat ofițerul superior al IP Șoldănești, Marin Timercan.
La aceste consilii, localnicii povestesc despre violența în familie, abuzul față de copii, consumul de alcool și siguranța pe drumuri, despre probleme pe care le putem găsi în orice localitate din țara noastră și care ar putea provoca tragedii. Și, cel mai important, oamenii sunt îndemnați să vorbească despre asta deschis cu autoritățile, pentru că o comunitate sigură nu se construiește prin frică, ci prin implicare.
„Eu cred că comunitatea noastră este deschisă față de ceea ce noi aducem. Îmi doresc ca oamenii să se simtă atât de siguri, încât să nu mai trebuiască nici lacăte la ușă”, a mărturisit ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.
În Moldova, Nadejda a pus umărul la crearea Consiliilor de Siguranță Comunitară deja în peste 20 de sate din Șoldănești. Din dorința de a aduce un aport mai mare, pleacă din nou în Suedia pentru a-și întări abilitățile. Apelează la o forță valoroasă într-o societate puternică – tinerii.
„Cu aceeași adrenalină să meargă și să aducă în comunitatea noastră practici din întreaga lume. Inițiativele sunt foarte bune. Avem în comunitatea noastră un consiliu de tineret activ. Avem Urban Șoldănești și Pro Activ. Sunt 3 echipe puternice. Creștem și noi cu ei. Suntem implicați în diverse activități, fie ele de sărbători sau zile de weekend”, a relatat ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.
Astfel, experiența dintr-o țară europeană a devenit pentru tânără nu doar un certificat despre o reușită, ci o șansă de noi oportunități. Motivația este și mai mare când privești misiunea pe care o ai nu doar din perspectiva unui funcționar public.
„Dacă muncești cinstit și ai un aport conștiincios, cumva știrbești din timpul pe care îl dedici familiei. Dar mergem înainte”, a mărturisit ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.
Pentru majoritatea, o polițistă, pentru acești doi oameni mici – mamă. Grijulie, caldă și... în uniformă.
„Are mașină cu girofar. Și eu vreau să devin polițist”, a spus fiul Nadejdei, Ioan.
„Este blândă, bună. Ne place când ne gătește plăcinte cu brânză”, a povestit fiul Nadejdei, Laur.
„Vreau să crească într-un mediu sănătos, într-un mediu sigur, care să promoveze valorile umane”, a subliniat ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.
Odată cu uniforma, zilnic Nadejda îmbracă dorința de schimbare, iar epoleții parcă devin un pic mai grei când știe că, la fel ca și colegii ei, poartă responsabilitate pentru fiecare pas făcut.
„Ceea ce este nou și ne aduce un rezultat mai bun este oricând binevenit. Ar fi de dorit ca toți să țină cont de ele și să le implementăm împreună”, a subliniat ofițera superioară a Serviciului Interacțiune Comunitară, SSP Șoldănești, Victoria Bunduc.
Iar cea mai importantă lecție adusă din Suedia este despre investiții. Cele mai sigure și care întotdeauna vor aduce plusvaloare sunt investițiile în... oameni, care vor crește o comunitate unită și protejată.
(Imagini de la stejarul lui Ștefan cel Mare)
„Unele rădăcini rămân puternice, oricât de departe te poartă drumul. Povestea acestui drum este scrisă de Nadejda, o polițistă din Șoldănești, care s-a întors din Suedia nu doar cu o experiență europeană, dar și cu o convingere clară. Schimbarea se face prin oameni. Astăzi, transformă practicile în rezultate vizibile și demonstrează că profesionalismul nu are granițe. La fel ca și valorile.”
În campania „Europa de acasă” aflați poveștile tinerilor care, la fel ca și Nadejda, au avut parte de experiențe în diferite țări europene, pe care le-au adus acasă, aproape de oameni.
„Tinerii sunt motorul societății noastre. Tot ce am văzut mai bun peste hotare, să aducem, să implementăm acasă. Lucrurile frumoase să le menținem, să le multiplicăm la maximum”, a spus ofițera principală a Serviciului Interacțiune Comunitară, Nadejda Paireli.




































