Bărbatul de 25 de ani, suspectat de provocarea accidentului grav din centrul Chișinăului, în urma căruia o persoană a murit, iar alta a fost rănită, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Învinuitul își recunoaște vina.
„Învinuitului i se impută faptul că conducea mijlocul de transport fără a avea permis de conducere pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău și a lovit doi pietoni care traversau regulamentar strada. Drept urmare, unul dintre pietoni a decedat, iar altul se află în stare gravă. Procurorul a solicitat arestul preventiv pentru 30 de zile, iar judecătorul de instrucție a admis demersul. Învinuitul își recunoaște vina. Urmărirea penală este în desfășurare”, a declarat procurorul Iulian Istrate.
Suspectul a declarat jurnaliștilor că își recunoaște vina.
Între timp, starea tânărului de 21 de ani rămâne neschimbată, acesta fiind în continuare în stare extrem de gravă. Informația a fost comunicată pentru TV8 de purtatoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău, Dorina Arsene.
Știrea se actualizează...
TV8.md amintește că un automobil de marca Ford, condus de un bărbat de 25 de ani, ar fi lovit ieri seara o femeie de aproximativ 30 de ani și un tânăr de 21 de ani, în timp ce aceștia traversau strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.
Femeia a decedat ulterior la spital. Suspectul care s-ar fi aflat la volan a fost testat pozitiv la patru tipuri de droguri.
Bărbatul de 25 de ani a fost reținut anterior de polițiști la 17 august 2023 și documentat de ofițerii Direcției Antidrog a INI pentru infracțiuni care vizează circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari și atragerea minorilor în activitate infracțională, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.







































