Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a ajuns duminică, 15 noiembrie, la Aeroportul Internațional Chișinău, după o vizită la Moscova. Totuși, acesta nu ar fi părăsit deocamdată aeroportul.

Aeronava cu care a călătorit a aterizat, însă Krasnoselski nu ar fi ieșit din aeroport. Ulterior, acesta ar fi fost escortat la etajul doi, unde se află birourile pentru audieri, scrie realitatea.md.
Krasnoselski se întoarce de la Moscova, unde, pe 4 noiembrie, a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin cu Ordinul de Onoare al Federației Ruse. Distincția i-a fost acordată pentru activitatea desfășurată în regiunea transnistreană și pentru consolidarea relațiilor cu Rusia.
Vizita acestuia la Moscova a fost comentată de premierul Vasile Tofan, care a declarat că autoritățile de la Chișinău nu vor permite ca acțiunile Rusiei să le provoace și să le atragă într-o „capcană”.
„Rusia vrea să ne provoace. Ne întinde o capcană”, a afirmat premierul. Acesta a precizat că autoritățile au decis să aplice măsuri restrictive în privința lui Krasnoselski, inclusiv o interdicție de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani.
La rândul său, Biroul pentru Reintegrare a anunțat că va examina măsurile de răspuns la acțiunile Rusiei în regiune, fără a escalada situația.




































