Dacă duminica viitoare în Republica Moldova ar avea loc alegeri parlamentare, fotoliile de deputați ar fi ocupate de către șapte partide politice. Este vorba de PAS, PSRM, ȘOR, PCRM, Platforma DA, Mișcarea Alternativa Națională și Democrația Acasă. Cel puțin asta demonstrează ultimul sondaj realizat de către iData.
Astfel, conform sondajului, 15,7 la sută dintre respondenți au menționat că probabil nu se vor prezenta la urne, iar peste 19 procente spun că sigur nu se vor prezenta.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 20,2 la sută ar vota pentru PAS. Pe locul doi s-a clasat Partidul Socialiștilor, pentru care ar vota 18,2 la sută din respondenți.
Pentru Partidul Șor ar vota 11,7%, iar pentru Partidul Comuniștilor – 5,5%, urmat de Platforma DA cu 2,9%, Mișcarea Alternativa Națională cu 1,4%, iar Democrația Acasă cu 0,7%.
În baza datelor naționale, fără Diasporă și Transnistria, estimare după metoda prorporțională, majoritatea mandatelor în Parlament le-ar obține comuniștii-43 de mandate, urmate de 37 mandate PAS și 21 ȘOR.
Sondajul a fost realizat la nivel național. La acesta au participat 1007 de persoane și a fost realizat în perioada 15-24 februarie 2022.
Sursa: Telegram/ iData
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: https://t.me/tv8md