Pe data de 4 iulie Brandon Thompson se afla la locuința sa din Muskogee, statul Oklahoma, zi în care sărbătorea atât ziua sa de naștere, cât și ziua națională a SUA. Însă distracția s-a încheiat când a fost ridicat de poliție pentru un număr de șase mandate de arestare pe numele său.
Cu mâinile în cătușe, Thompson și-a întrebat mama dacă poate să-și ceară prietena în căsătorie, după care le-a cerut permisiunea polițiștilor să aducă din casă inelul cumpărat pentru acest prilej. Cu mâinile încătușate la spate și cu câteva momente înainte de a pleca la închisoare, bărbatul a pus un genunchi în pământ și i-a cerut lui Leandria Keith să-și petreacă restul vieții împreună cu el.
Pentru că avea mâinile încătușate la spate, Thompson nu putea să-i pună prietenei lui inelul pe deget, așa că unul dintre polițiști i-a scos cătușele și i le-a pus la mâini în față, pentru ca bărbatul să poată face cererea în căsătorie într-un mod tradițional.
Cei doi s-au sărutat și Thompson a fost luat de polițiști. El a fost eliberat pe cauțiune în ziua următoare.