Președintele urmează să acorde mai multe Ordine de Onoare, dar și Ordinul Republicii „în semn de înaltă apreciere a eforturilor depuse întru menținerea păcii, stabilității și ordinii de drept în zona de securitate a regiunii transnistrene a Republicii Moldova”, spune el.
Astfel, Ordinele vor ajunge după cum urmează:
„Ordinul Republicii”:
– Solonenco Ion – general de brigadă, activează din prima zi în componența Comisiei Unificate de Control, creată pe data de 27 iulie 1992. Din 2002 – copreședintele Comisiei respective din partea RM;
„Ordinul de Onoare”:
– Oleg Bayadin – cetățean al Republicii Belarus, locotenent-colonel, consultant militar al Misiunii OSCE în Moldova în anii 2004-2007;
– Nicolae Chirtoacă – colonel, primul copreședinte al Comisiei Unificate de Control din partea RM, în cadrul căreia în 1992 au fost întreprinse primele măsuri practice de pornire a Operațiunii comune de menținere a păcii și asigurarea stabilității în regiunea transnistreană;
– Serghei Guțu – colonel al Armatei Naționale, consultant militar în componența Comisiei Unificate de Control din anul 2006;
– Jan Nadolski – cetățean al Republicii Polonia, reprezentant militar al Misiunii OSCE în Republica Moldova în perioada 2003-2006, colonel;
Ordinul „Gloria Muncii” :
– Aurel Fondos – colonel al Armatei Naționale, șeful militar superior al contingentului Forțelor de Menținere a Păcii din partea RM în Zona de Securitate, în anii 2007-2011. Membru al Comisiei Unficate de Control din 2011;
– Victor Macrinschi – colonel al Armatei Naționale, șeful militar superior al contingentului Forțelor de Menținere a Păcii din partea RM în Zona de Securitate în anii 2003-2007. Membru al Comisiei Unficate de Control;
– Gheorghe Roman – conducător al delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control în perioada 1995-2002.
Totodată, Igor Dodon a mai menționat că au fost înaintate propuneri cu privire la decorarea participanților Operațiunii comune de menținere a păcii și asigurare a stabilității în regiunea transnistreană din partea Federatiei Ruse și Ucrainei.