Pentru a răspunde numeroaselor solicitări primite din partea moldovenilor de peste hotare, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon de comun acord cu Prima Doamnă a țării, au decis să ofere 30 de costume populare pentru cetățenii moldoveni.

Astfel, costumele au fost repartizate în felul următor:

10 – în Republica Italiană, la Ambasada Republicii Moldova de la Roma,
20 – în Federația Rusă (zece la Ambasada Republicii Moldova de la Moscova, celelalte – în orașul Surgut).

Cuplul prezidențial și-a exprimat convingerea că aceste costume vor fi utile conaționalilor noștri, cu atât mai mult acum, în preajma sărbătorilor de iarnă.

„Țin să exprim întreaga noastră apreciere tuturor moldovenilor aflați departe de casă pentru modul în care promovează valorile autentice naționale, prin activitățile culturale pe care le organizați, dar și prin implicarea în viața socială a țării de adopție. Or, tradițiile, datinile, portul popular sunt elemente care fac o națiune nemuritoare”, a subliniat Igor Dodon.

Costumele pot fi închiriate gratuit, iar doritorii pot contacta reprezentanțele diplomatice ale țării noastre de la Moscova sau de la Roma.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!