„Noi suntem organizatorii acestei manifestații, împreună cu alte 120 de asociații. Cu toate acestea, nu înseamnă că monopolizăm Anul Centenar. Vom da un exemplu de unitate în această duminică la Chișinău și invităm toate formațiunile politice să participe la această activitate”, a precizat președintele Acțiunii 2012, George Simion.
Președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, afirmă că atât primarii, cât și directorii instituțiilor de învățământ, care au semnat declarații de Unire, sunt presați și împiedicați să-și manifeste dorința de reunire.
Primarul comunei Parcova din Edineț și-a îndemnat colegii să se mobilizeze și pe 25 martie să fie prezenți la Marea Adunare Centenară. „Oamenii au nevoie de bunăstare și stabilitate și doar prin unire vom reuși să scăpăm de nedreptățile istoriei”, a declarat primarul comunei Parcova din Edineț, Marcel Snegur.
„Am hotărât ca fiecare partid politic să vină cu insigne și drapele de partid. E important să fim cât mai mulți și să demonstrăm că unioniștii sunt o forță, iar unirea va avea loc în scurt timp. Vedem că Președintele Donon continuă să ne amenințe, iar în această privință autoritățile statului trebuie să se sesizeze. Reiterăm încă odată că manifestația de pe 25 martie va avea loc pașnic și fără destabilizări”, a declarat președintele Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco.
Amintim că duminică, 25 martie 2018, la ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc Marea Adunare Centenară cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România din 1918.




































