Statele Unite, Canada şi Mexicul au semnat vineri, 30 noiembrie, la summitul G20 din Buenos Aires, noul acord comercial, scrie Mediafax.

Tocmai am semnat unul dintre cele mai importante, cele mai ample, acorduri comerciale din istoria Statelor Unite şi a lumii”, a declarat Donald Trump.

Statele Unite, Mexic şi Canada au colaborat atât de bine în elaborarea acestui document. Teribilul Tratat NAFTA va dispărea curând. Noul acord va fi extraordinar pentru toţi”, a mai precizat Trump.

Preşedintele SUA a contestat vehement Tratatul Nord-American de Liber-Schimb (NAFTA). În acest context, SUA, Canada şi Mexicul au negociat un nou acord comercial„

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!