Viorel Savva, cel care și-a anunțat intenția de a candida independent pe circumscripția nr. 51 SUA și Canada, susține că o bancă comercială din Republica Moldova i-a respins cererea de a deschide un cont destinat finanțării grupului de inițiativă în susținerea lui. Instituția financiară și-a motivat refuzul prin faptul că nu are în ofertă un asemenea serviciu.

„Nu avem un asemenea serviciu/produs…” – frază de care se izbește o cerere privind deschiderea unui cont bancar cu menţiunea „Destinat grupului de iniţiativă”, deschis în exclusivitate pentru finanţarea grupului de iniţiativă, la o instituție bancară, care ne asigură că obiectivul său este prestarea serviciilor calitative, în corespundere cu așteptările clienților săi”, a scris Viorel Savva pe o rețea de socializare.

Conform Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, concurentul trebuie să deschidă la bancă, în termen de 7 zile de la data înregistrării, un cont bancar cu menţiunea „Destinat grupului de inițiativă”, deschis în exclusivitate pentru finanțarea grupului de inițiativă. Dacă nu deschide un astfel de cont, grupul de inițiativă trebuie să informeze CEC despre acest fapt și va desfășura doar activități ce nu implică cheltuieli financiare.

Pe aceeași circumscripția și-au anunțat intenția de a candida alți 14 pretendenți. Aceștia sunt Valeriu Ghilețchi (independent), Gaik Vartanean (PSRM), Petru Neaga (independent), Ghenadie Moroșanu (PDM), Oleg Bînzar (independent), Gheorghi Grozav (independent), Valeri Perov (independent), Alexandrin Patron (independent), Dumitru Alaiba (ACUM DA PAS), Valentin Ganea (independent), Rodica Rusu (Partidul Șor), Ana Vasilachi (independent) și Roman Palancica (independent).

”…nu avem un asemenea serviciu/produs…” frază de care se izbește o cerere privind deschiderea unui cont bancar cu…

Gepostet von Viorel Savva am Samstag, 12. Januar 2019

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!