Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Alertă în Moldova, explozie la Florești și dronă în România. Zelenski: „Vin cu racheta la Moscova”

Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, explică de ce anul acesta la parada de 9 mai de la Moscova nu au fost invitați șefi de state

Foto: kudamoscow
30 aprilie 2019, ora 16:47

Motivul de ce anul acesta la parada de 9 mai de la Moscova nu au fost invitați alți președinți de țări este că, de obicei, liderii mondiali sunt invitați doar la edițiile jubiliare ale paradelor dedicate „Zilei Victoriei”, spune purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitrii Perskov.

„Nu este un caz excepțional. Nici anul trecut nu au fost trimise invitații speciale. De obicei, liderii mondiali sunt invitați la ceremoniile jubiliare”, a spus Peskov, potrivit TASS.

„Anul viitor vom marca o dată specială. Va fi un an cu adevărat deosebit, dar acum nu este nicio dată jubiliară, de aceea, din practica anilor precedenți, nu invităm șefii altor state la acest tip de evenimente”, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Putin, potrivit sursei citate.

În 2015, aproximativ 30 de lideri străini au venit la paradă în cinstea celei de-a 70-a aniversări a Victoriei de la Moscova. În același timp, șefii unui număr de țări occidentale au refuzat să meargă la Moscova din cauza conflictului din Ucraina.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente