Ministerul Afacerilor Externe al Israelului pune la îndoială autoritatea Guvernului Filip, care a decis recent ca sediul Ambasadei R. Moldova să fie mutat din Tel Aviv la Ierusalim. Instituția este confuză și nu înțelege dacă decizia este în vigoare, pe fondul actualei crize constituţionale de la Chişinău.
Jurnaliștii de la Agerpres au solicitat un comentariu de la Ministerul israelian de Externe la acest subiect. Un purtător de cuvânt al instituției a refuzat să comenteze, limitându-se doar la a lua notă că este neclar dacă Guvernul Filip are autoritatea de a pune în practică decizia în lumina viitoarelor alegeri anticipate.
În luna mai, și autoritățile Statelor Unite ale Americii şi-au mutat ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, provocând iritarea liderilor palestinieni şi musulmani. Guatemala şi Paraguay au urmat exemplul SUA, dar ulterior Paraguay şi-a anulat decizia. Nicio ţară europeană nu şi-a mutat ambasada în Israel la Ierusalim, deşi câteva state au discutat despre această idee.
Guvernul în exercițiu condus de Pavel Filip a decis ca Ambasada Republicii Moldova din Statul Israel să fie transferată din Tel Aviv în Ierusalim. De asemenea, a aprobat semnarea Acordului cu privirea la vânzarea terenului fostului stadion republican pentru construcția Ambasadei SUA în Republica Moldova. „Sunt două angajamente pe care le-am făcut anterior și vrem să avem certitudinea că ele vor fi respectate, indiferent de ceea ce se va întâmpla după alegerile anticipate”, preciza Filip.




































