Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1035: Alertă la Kiev, problemă la Cuciurgan și drone-momeală. Prognoză: Când și cum se va sfârși războiul

Alexandru Pânzari nu revine la șefia IGP. Guvernul l-a repus în funcție și l-a eliberat imediat în baza cererii de demisie

missing
29 ianuarie 2020, ora 15:16

Fostul șef al Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari a fost repus în funcție în baza deciziei de judecată, prin care demisia sa, din vara anului trecut, a fost declarată ilegală. Potrivit hotărârii aprobate astăzi de Guvern, statul îi va plăti lui Pânzari și salariul ratat în perioada în care a lipsit forțat de la serviciu.

Totodată, Guvernul a aprobat cererea de demisie depusă astăzi de Alexandru Pânzari.  „Această decizie este cea mai bună, pentru toate părțile”, a comentat Pânzari într-o postare pe Facebook.

Aduc mulțumiri domnului Alexandru Jizdan, care m-a înaintat la această funcție de conducere, dar și tuturor colegilor din Poliția Republicii Moldova, una dintre cele mai numeroase instituții ale Ministerului Afacerilor Interne…De-a lungul celor peste trei ani cât am activat în această funcție, am avut atâtea conlucrări cu partenerii strategici, oameni din organizațiile neguvernamentale, administrativ teritoriale, dar și simpli cetățeni, cu care am reușit, cu eforturi comune, să facem multe lucruri frumoase și bune, zic eu. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere, încredere și respect! Să știți că am același sentiment de respect și apreciere pentru fiecare. Vă doresc tuturor, răbdare și putere de muncă, pentru că ne dorim ca aici, acasă, să ne simțim în siguranță, oricând și oriunde”, a scris Pânzari.

Alexandru Pânzari a fost demis de la șefia IGP la începutul lunii iunie a anului trecut de Guvernul Sandu, în locul acestuia fiind numit Gheorghe Bălan. Pânzari a fost numit șef la IGP în 2016, anterior fiind director interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare. Pânzari lucrează în prezent în cadrul unei companii private.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.