Vârsta de pensionare a judecătorilor ar putea fi majorată gradual, până la 63 de ani, pentru ca magistrații să se pensioneze în aceleași condiții ca și restul cetățenilor R. Moldova. În plus, judecătorii riscă să fie lipsiți de indemnizațiile grase, de câteva sute de mii de lei, pe care le primesc în prezent când demisionează din sistem. Guvernul a avizat astăzi pozitiv un proiect de lege propus în toamna anului trecut de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian și Dan Perciun. 

În prezent, judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani și are o vechime în muncă de 20 de ani, dintre care 12 ani și jumătate în funcție de judecător are dreptul la pensie pentru vechime în muncă, în mărime de 55% din salariul mediu lunar și plus 3% pentru fiecare an complet de muncă peste vechime, dar nu mai mult de 80% din salariu.

Astfel, pensia medie lunară a judecătorilor ajunge la 20 de mii de lei și este de zece ori mai mare decât pensia medie în sistemul public, care constituie 1834 lei. Asta în timp ce judecătorii pot activa în continuare și încasează concomitent și salarii și pensii.

„Potrivit argumentelor autorilor proiectului, condiţiile de pensionare ale judecătorilor sunt mult mai favorabile decât cele ale majorităţii absolute a cetățenilor. Proiectul propune ajustarea relativă a condiţiilor de pensionare ale judecătorilor cu condiţiile aplicate în cadrul sistemului public de pensii, totodată menţinând caracterul special al pensiilor judecătorilor”, se arată în avizul Guvernului.

Deputații PAS propun ca vârsta de pensionare a judecătorilr să crească gradual până în anul 2028, când va ajunge la 63 de ani.

 

 

În același proiect de lege, deputații PAS propun ca magistrații să fie lipsiți de indemnizațiile grase pe care le primesc la concediere. În prezent, legea prevede dreptul magistratului demisionat sau pensionat la plata unei indemnizații unice de concediere egale cu 50% din produsul înmulţirii salariului său mediu lunar, la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător. Sumele se ridică de obicei la câteva sute de mii de lei.

În avizul Guvernului se spune că autorii proiectului nu au argumentat suficient propunerea respectivă, dar recomandă deputaților să revizuiască valoarea indemnizaţiei unice la eliberarea din funcție a judecătorilor, pentru că sumele sunt mari în prezent, după ce, în ultimiii ani, au fost majorate semnificativ salariile magistraților.

 

 

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!