Doi vicedirectori ai Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” (SCR) au depus cereri de demisie în semn de protest, după ce membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au decis să-l dea afară pe directorul spitalului Anatol Ciubotaru.
Vicedirectorul medical, Ion Balica și Nina Munteanu, vicedirector pe domeniul management în sănătate au plecat din funcții. Despre asta a vorbit Anatol Ciubotaru în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Eu am adunat personalul și le-am spus că trebuie să fie mai uniți în această luptă și să lase mofturile. Dar au fost tendințe să plece. Doi adjuncți au depus cerere de demisie de protest, dar nu vreau să prefac chestia asta în ceva politic. Eu le-am spus la toți că sunt în spital și pot să mă implic, dacă va fi nevoie”, a declarat Ciubotaru.
Fostul director al SCR a spus că, atunci când a fost anunțată demisia sa, era la birou și a fost sunat de fiica sa care i-a spus că a rămas fără funcție.
Anatol Ciubotaru a fost demis după ce a decis să testeze mai mulți angajați ai spitalului la coronavirus într-un laborator privat și s-a aflat în presă că rezultatele sunt pozitive. Astăzi, Ministerul Sănătății a anunțat că testele au fost repetate în laboratorul ANSP și virusul a fost confirmat.
Referitor la noul director interimar al Spitalului Republican, Anatol Ciubotaru a spus că este un profesionist și nu are nimic de rău de spus despre acesta: „Pe dl Uncuță îl înțeleg că este soldat, l-au chemat la datorie și el a venit”.
Tot în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, Anatol Ciubotaru a dezvăluit că vrea să rămână să activeze la Spitalul Republican în calitate de cardiochirug și a fost chiar astăzi să depună o cerere pentru a fi angajat.
„Dl director a refuzat pentru că trebuie să se consulte cu ministrul. Dar eu oricum vin la spital”, a punctat Ciubotaru.
Vezi și: