Și-a sărbătorit ziua de naștere într-o veselie, în ciuda pandemiei. Noaptea trecută mascații de la BPDS „Fulger” au dat buzna într-un local din sectorul Râșcani al capitalei.
„Poliția a fost sesizată precum că în sectorul Râșcani al capitalei, activează pe timp de noapte un club de agrement, iar organizatorii acestui club de tip închis propun spre vânzare băuturi alcoolice”, se arată într-un cmunicat emis de Poliția R. Moldova.
Oamenii legii au găsit în local zece petrecăreți, cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani, care sărbătoreau o zi de naștere. Tinerii dansau, consumau băuturi alcoolice și fumau narghilea. Aceștia au intrat în local după ce s-au înțeles cu administratorul.
Pentru că au ignorat prevederile Dispoziției aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale, agentul economic riscă să achită o amendă de 75 de mii de lei.
În pofida situației epidemiologice din țară, a riscului de îmbolnăvire și răspândire a virusului COVID-19, unii…
Publicată de Poliția Republicii Moldova pe Duminică, 5 aprilie 2020




































