Șeful statului Igor Dodon propune un moratoriu asupra discuțiilor politice în societate pe perioada stării de urgență. Recomandarea președintelui vine în contextul în care, în ultima perioadă, au fost adresate „mai multe mesaje acide din partea unor reprezentanți ai clasei politice”.

„Eu vreau să vin cu o propunere ca, cel puțin temporar, pe parcursul următoarelor săptămâni, până ce ieșim din starea de urgență, să punem un moratoriu la discuțiile politice în societate. Nu-i interesează pe cetățenii R. Moldova acum când vor fi alegerile, cum vom alege, pe cine. Pe noi toți ne interesează să gestionăm cu mai puține pierderi această criză”, a spus Dodon.

Șeful statului i-a îndemnat pe politicieni să se abțină de la comentarii și să vină cu soluții.

„Vom reuși să avem lupte politice, veți reuși să criticați guvernarea, veniți cu soluții, cu propuneri, suntem deschiși”, a îndemnat Igor Dodon.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!