Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1002: Scenariu negru, vecin nebun și escaladare clară! Alertă: Al Treilea Război Mondial a început oficial

Dodon își schimbă declarațiile: Creditul pentru Moldova nu a fost aprobat la ședința Guvernului rus, dar a fost delegată o persoană să semneze acordul

missing
15 aprilie 2020, ora 09:21

După ce a spus că, pe 9 aprilie,  Guvernul Federației Ruse a aprobat acordul de creditare cu R. Moldova, iar TV8.md a demonstrat că nu a existat nicio decizie a Executivului de la Moscova la acest subiect, Igor Dodon își schimbă declarațiile. Președintele susține că nu au votat membrii Cabinetului de miniștri, dar premierul a semnat o dispoziție prin care a delegat un funcționar care să semneze acordul de creditare.

„Aceste 200 de milioane de euro au fost incluse în bugetul de stat al Federației Ruse. Joia trecută, prin dispoziția prim-ministrului Rusiei s-a dat competențe lui Siluanov (n.r. Anton Siluanov, ministrul rus de Finanțe) sau adjunctului său să semneze acordul de credit dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Din partea Republicii Moldova, acordul va fi semnat de ambasadorul Andrei Neguță”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la „N4”.

Șeful statului susține că au fost coordonate deja ultimele detalii pe text și acordul de creditare urmează să fie semnat chiar astăzi, pentru ca să fie inclus în rectificarea bugetului pe care intenționează să o facă în această săptămână Guvernul nostru.

Igor Dodon mai spune că imediat ce acordul de credit va fi ratificat și aprobat de Parlament, banii vor ajunge în Republica Moldova: „Banii vin în bugetul de stat și noi îi utilizăm unde dorim”.

Întrebat de ce jurnaliștii care au căutat această informație pe paginile oficiale ale autorităților de la Moscova nu au găsit nimic la subiect, Dodon a răspuns ironic: „Asta e problema lor. Poate nu știu limba rusă”.

Subiectul privind creditarea R. Moldova nu a figurat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului rus din 9 aprilie. Decizia nu se regăsește nici în stenograma ședinței , care a fost plasată pe site-ul Guvernului de la Moscova. Nici în înregistrarea video a ședinței, plasată pe pagina web a Executivului rus, nu sunt discuții între miniștri despre creditul de 200 de milioane de euro oferit autorităților de la Chișinău.

Aici puteți vedea toate deciziile aprobate de Guvernul rus pe 9 aprilie. Nu se regăsește aprobarea acordului de creditare pentru R. Moldova.

Am solicitat informații suplimentare de la Președinție și am rugat să vină cu precizări la subiect. Purtătoarea de cuvânt a șefului statului, Carmena Sterpu, ne-a spus că Igor Dodon „are confirmări oficiale”, iar zilele acestea, acordul urmează să fie semnat de ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța.

Am insistat să ne fie prezentată o probă a acestei „confirmări oficiale”, spre exemplu, o copie a deciziei aprobate de Guvernul rus, așa cum a spus Igor Dodon, dar reprezentanta Președinției a declarat că nu oferă alte informații, în afară de comentariul de mai sus.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.