Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, spune că îl va da în judecată pe președintele Igor Dodon și că va sesiza Procuratura Generală (PG), după ce șeful statului a recunoscut că a vorbit la telefon cu fostul președinte al Curții Constituționale a Moldovei (CCM), Vladimir Țurcan.
„În privința șefului statului vom acționa în instanțele corespunzătoare, la Procuratură, atunci când vom avea tot pachetul de probe. Mă bucur că s-au sesizat judecătorii CCM și l-au eliberat din funcția de președinte pe Vladimir Țurcan. Vom insista cu demersurile noastre astfel încât lui Țurcan să-i fie retras mandatul”, a spus Andrei Năstase.
De asemenea, liderul PPDA a venit cu o reacție la ultimele declarații ale președintelui, potrivit cărora, opoziția ar face presiuni asupra judecătorilor CCM.
„Mai dă crezare cineva la ceea ce spune Dodon. Nu a spus el că va face ordine în țară și nu a făcut nimic. Presiuni asupra CCM s-au făcut anume din partea lui. Dă telefoane la judecători, la președintele CCM, și ne judecă prin prisma propriilor valori”, a declarat politicianul.
Amintim că socialiștii a acuzat opoziția că ar fi încercat să preia controlul asupra CCM, astfel încât să fie blocate proiectele guvernamentale.




































