Fosta deputată Stela Jantuan consideră că electorale declarațiile făcute de Igor Dodon referitor la faptul că dacă Curtea Constituțională va suspenda unele legi adoptate de Parlament, inclusiv creditul rusesc, în luna mai ar putea să nu se plătească salariile și pensiile. Potrivit ei, șeful statului ar fi recurs la așa un discurs pentru a arăta că este administratorul tuturor treburilor în stat.
„În declarațiile pe care le-a făcut se creează impresia că Igor Dodon nu cunoaște principiul constituțional de separare a puterilor în stat. Și chiar foarte des le încurcă. Atunci când este, mai ales, în anul alegerilor prezidențiale și este nevoie de un PR mai accentuat ca să pară că Igor Dodon este administratorul tuturor treburilor în stat și tuturor proceselor politice, sociale, economice care au loc în Republica Moldova. Ceea ce a declarat Igor Dodon nu are nimic în comun cu atribuțiile CCM. Curtea Constituțională este parte a puterii judiciare”, a afirmat comentatoarea politică la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Potrivit ei, șeful statului, la fel ca și prim-ministrul și președintele Parlamentului, trebuie să comunice cu Curtea Constituțională doar atunci când este vorba despre sesizări pentru a interpreta constituționalitatea unor decizii. „Altă comunicare cu CCM nu poate avea niciunul dintre acești reprezentanți”, spune Stela Jantuan.
Acum câteva zile, președintele Igor Dodon i-a avertizat pe deputații din opoziție și Curtea Constituțională că dacă vor fi suspendate proiectele de legi votate săptămâna trecută de Parlament și care se referă atât la rectificările bugetare, cât și la acordurile de împrumut din Federația Rusă, dar și de la FMI, atunci de la 1 mai nu vor fi achitate pensiile și salariile.




































