/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

A fost autorizată o nouă cursă terestră, pentru aducerea acasă a moldovenilor din Polonia. Între timp, oamenii stau afară, dar deja în ploaie

missing
30 aprilie 2020, ora 14:01

UPDATE, ORA 14.54: Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că a selectat trei companii care care vor aduce acasă moldovenii blocați în Polonia la frontiera cu Ucraina. Potrivit reprezentanților Agenției, vor fi trimise două autocare, iar unul este prevăzut de rezervă, în contextul în care numărul cetățenilor moldoveni care vin la frontiera cu Ucraina crește, detalii AICI.

ORA 14.01: Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a permis efectuarea unei noi curse spre Polonia, pentru repatrierea moldovenilor care stau la frontiera cu Ucraina. Decizia a fost luată aseară, dar deocamdată nu se știe când va fi efectuată acea cursă. Între timp, numărul persoanelor care stau și așteaptă transport spre casă în Polonia crește, dacă ieri erau în jur de 60 de persoane, azi, potrivit unuia dintre moldovenii care se află în acel grup, cu care am reușit să discutăm la telefon, numărul persoanelor a ajuns la circa 80.

Din spusele lui Pavel Scerbina, unul dintre moldovenii care stau acum în Polonia pe drumuri, ieri a fost un reprezentant al Ambasadei Republicii Moldova în Polonia și a discutat cu fiecare separat, ulterior, funcționarul le-a spus că va fi organizată încă o rută și i-a rugat să aștepte.

Oamenii continuă să stea sub cerul liber, dar de ieri în Polonia a început să plouă și spun că situația a devenit și mai grea.

Moldovenii care așteaptă transportul au făcut și o listă în care se înregistrează pentru a putea intra prioritar în autobuzul care va veni eventual.

Nu am reușit deocamdată să luăm legătura telefonică cu reprezentanții Agenției Naționale a Transportatorilor Auto (ANTA), pentru a afla când și câte curse vor fi organizate, pentru a repatria cetățenii moldoveni din Polonia.

Totodată, reprezentanții Ministerului de Externe îi roagă pe moldovenii din Polonia, dar și din alte țări, care vor să revină acum acasă, să sune în primul rând la numerele de urgență ale ambasadelor, pentru a nu ajunge în situația cetățenilor blocați în Polonia, la frontiera cu Ucraina.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram