Grupul „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu, cere să fie declarată amnistie pe amenzile aplicate în timpul stării de urgență pentru nerespectarea izolării la domiciliu și banii să le fie întorși celor sancționați. Cei din „Pro Moldova” susțin că aceste amenzi se aplică selectiv și discriminatoriu. Aceștia vor înregistra azi un proiect de lege în Parlament privind aplicarea amnistiei pe aceste prevederi ale Codului Contravențional.
„Toți cei care au achitat deja aceste amenzi, statul să le restituie, timp de 30 de zile, iar cei care încă nu le-au achitat, să fie scutiți de ele”, a spus deputatul Andrian Candu într-o conferință de presă.
Subiectul amenzilor aplicate pe timp de stare de urgență a fost subiectul unor sesizări la Curtea Constituțională. De asemenea, avocatul poporului a cerut ca aceste amenzi să fie micșorate.
Potrivit ultimelor modificări introduse în Codul contravențional, persoanele fizice care nu respectă regimul de izolare la domiciliu în timpul stării de urgență pot fi sancționate cu amenzi în valoare de de 450-500 de unități convenționale, iar persoanele juridice care încalcă prevederile autorităților în perioada stării de urgență pot fi sancționate cu amendă de 1000-1500 de unități convenționale.



















