/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Începând de duminică sunt permise serviciile divine în aer liber. Enoriașii vor trebui să poarte măști și să respecte distanța socială

missing
05 mai 2020, ora 18:59

Începând cu următoarea duminică sunt permise serviciile divine cu participarea enoriașilor. Doar că, acestea vor putea fi organizate în curtea bisericii, în aer liber. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

Începând cu 10 mai, adică de duminica viitoare, se permit întrunirile cu caracter religios, oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiționale religioase, care se vor desfășura exclusiv în aer liber, curțile bisericilor, mănăstrilor, altor culte religioase, cu respectarea obligatorie a tuturor cerințelor sanitar epidemiologice și a distanței sociale de minim doi metri și cu purtarea de către toți participanții a măștilor de protecție”, a declarat Ion Chicu.

Totodată, până la încheierea stării de urgență nu se permit ritualurile religioase „cu grad sporit de transmitere a infecției”. Premierul s-a referit la contactul fizic cu obiectele religioase.

Amintim că despre anularea restricțiilor legate de desfășurarea slujbelor la biserici a anunțat în această după amiază și președintele Igor Dodon, înainte de această decizie să fie prezentată de CSE, astfel sfidând Comisia pentru Situații Excepționale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram