Primul lot de asistență din partea României a fost oferit astăzi medicilor care activează în Institutul de Medicină Urgentă. Prezent la ceremonia de donare, șeful statului Igor Dodon a menționat că acesta este unul dintre cele mai consistente ajutoare pe care le-a primit până-n prezent țara noastră.
„Sunt bucuros astăzi să particip la acest eveniment. Este un gest cu adevărat frățesc din partea fraților noștri de peste Prut. Prietenul la nevoie se cunoaște, această vorbă sună identic pe ambele maluri ale Prutului.
Transmit un mesaj de mulțumire președintelui Klaus Iohannis. Acest suport este cu atât mai important când înțelegem că la nimeni nu este simplu. Acest ajutor arată relațiile dintre ambele state și este cel mai consistent de până acum”, a spus președintele, Igor Dodon.
„Astăzi venim cu un ajutor umanitar de 3.5 milioane de euro care poate acoperi necesitățile dumneavoastră. În acest context nu rămâne decât să vă sprijiniți pe ajutorul oferit. Succes, vom trece și peste asta”, a declarat ministrul Sănătății al României, Nelu Tătaru.
„România rămâne un partener strategic și va continua să susțină parcursul european. Aceste măsuri sunt o dovadă în plus că România este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova și o face dezinteresat.
Acest sprijin se adresează fără discriminare tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Sperăm că experiența medicilor români este benefică pentru ambele părți”, a adăugat Ministrul Afacerilor Interne al României, Ion Marcel Vela.
„Îmi exprim gratitudinea pentru acest gest. Astăzi nu există decât o singură valoare, a sănătății și cea de a învinge această provocare. Apreciem acest gest de suport care este oferit din partea poporului român, sincere mulțumiri”, a spus ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu.
Menționăm că, cele 20 de camioane cu ajutor umanitar în valoare de 3,5 milioane de euro nu au fost întâmpinate în PMAN, fapt care a stârnit nemulțumirea atât a democraților, care sunt în coaliție cu socialiștii, cât și a opoziției.
Mai mult, prim-ministrul Ion Chicu a fost și huidut de cetățenii care au participat la ceremonia de întâmpinare a ajutorului venit din România, iar Igor Dodon a spus că nu știa că s-a cerut ca ajutorul umanitar din România să fie prezentat în PMAN.




































