Vitalie Dragancea, consilierul lui Ion Chicu îi răspunde deputatului Andrian Candu care l-a chemat la raport pe premier pe subiectul situației din țară generate de pandemia de coronavirus. Dragancea spune că cifrele arată cel mai bine cum stau lucrurile și că prim-ministrul a mers la Parlament ori de câte ori a fost nevoie.
„Premierul a venit ori de câte ori a fost nevoie la Parlamanet și cel mai des, premierul a și insistat pe comunicarea cu deputații care nu întodeauna au fost receptivi. Viziavi de gestionarea situației și cât de eficient a fost făcută cred că este mai bine să judecăm după cifre. Statisticile referitoare la cazurile confirmate reflectă eficiența instrumentelor aplicate”, a spus în replică consilierul lui Ion Chicu.
De cealaltă parte, Dragancea îi sugerează lui Candu să își prezinte propriul raport al acțiunilor sale din ultimele trei luni.
„Din păcate, domnul deputat Andrian Candu în ultima vreme mai mult îmbracă mantia de procuror și judecător decât de deputat. Dar aș veni și eu cu o propunere la el, să ne arate ce a făcut în ultimele trei luni pe zi, ca să înțelegem cât de eficient a folosit mandatul de deputat. Aș fi curios să văd o sinteză a tutor acuzațiilor și declarațiilor tăioase pe care le-a făcut în ultimele zile și să vedem câte din ele au fost adevărate și câte false”, a menționat Vitalie Dragancea.
Amintim că grupul parlamentar „Pro Moldova” solicită convocarea de urgență a unei ședințe a Parlamentului cu prezența membrilor Cabinetului de miniștri, în frunte cu Ion Chicu, care să prezinte un raport cetățenilor și o analiză clară, bazată pe fapte și cifre, care să ateste situația reală în țară provocată de pandemia de coronavirus.




































