Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, cataloghează sesizarea depusă astăzi la Curtea Constituțională de către socialistul Vasile Bolea ca fiind „deplasată” și afirmă că PSRM ar fi disperat să găsească o soluție pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
„Sigur, fiecare deputat are dreptul să depună sesizări la Curtea Constituțională, mi se pare absolut deplasat să ceri interpretarea unei norme atât de clare și, în fond, neinterpretabile. E ca și cum a-i cere Curții Constituționale să dea un alt înțeles cuvintelor în limba română decât cele cu care operează dicționarul explicativ al limbii române. Dar, mă rog, ce nu faci atunci când ești tare disperat…”, a comentat Litvinenco pe Facebook, după ce Bolea s-a adresat la CCM.
Deputatul PAS apreciază faptul că socialiștii au făcut trimitere la legislația României în această sesizare, dar atenționează că în România a fost o decizie, în anul 2012, prin care a fost declarată neconstituțională legea prin care au fost comasate alegerile locale cu cele parlamentare.
„Dacă citează ceva din jurisprudența CCR, să n-o facă selectiv”, l-a îndemnat Litvinenco pe Bolea.
„Legat de fondul sesizării. Vasile Bolea de facto cere Curții Constituționale să facă abstracție (adică să arunce la coșul de gunoi, să desconsidere, să treacă peste) de dispozițiile art.85 alin.(4) din Constituție care spun așa: „PARLAMENTUL NU POATE FI DIZOLVAT ÎN ULTIMELE 6 LUNI ALE MANDATULUI PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război”. Adică Vasile Bolea cere Curții să spună ceva de genul: chiar dacă există această prevedere imperativă, având în vedere că vouă nu vă convine (cel puțin așa din declarații rezultă), Curtea decide că norma respectivă nu există. Și nu se aplică”, explică Litvinenco, fără termeni juridici, solicitarea PSRM depusă astăzi la Curtea Constituțională.
Partidul Socialiștilor i-a cerut Curții Constituționale să clarifice dacă alegerile parlamentare anticipate pot avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.




































