/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 799: Groază la Odesa, groapă comună la Cernăuți și atac chimic! Macron e îngrijorat de soarta Moldovei

/VIDEO/ Dodon, către opoziție: „Dacă sunteți opoziție și spuneți că Guvernul nu face treabă, dați-l jos”

missing
05 iunie 2020, ora 09:39

Șeful statului a îndemnat opoziția Parlamentară să dea jos Guvernul Chicu dacă nu este mulțumit de activitatea acestuia. În cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”, acesta le-a sugerat să depună moțiunea de cenzură la următoarea ședință a Parlamentului, care potrivit lui, va avea loc săptămâna viitoare. În același timp, el susține că opoziția nu va face acest lucru fiindcă se tem și nu știu ce să facă.

„Opoziția noastră vorbește mult și nu face nimic. Dacă nu vă place acest Guvern, înregistrați moțiunea de cenzură de ce vă jucați. Moțiunea de cenzură este 26 de deputați, semnați-o și depuneți-o la următoarea ședință a Parlamentului. Săptămâna viitoare este ședința Parlamentului, depuneți moțiunea de cenzură, invitați prim-ministrul în plenul Parlamentului să vă răspundă la întrebări, de ce nu o faceți? pentru că sunteți slabi, pentru că nu știți ce vreți să faceți. Dacă sunteți opoziție și spuneți că Guvernul nu face treabă, dați-l jos. Ce vă jucați atâta în „pesocinită” în Parlamentul R. Moldova. Dați jos Guvernul, încercați să numiți alt Guvern, declanșați criză politică și mergeți înainte”, a declarat șeful statului.

Anterior, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a spus în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8 că formațiunea din care face parte nu va susține, cel mai probabil, demiterea Guvernului condus de Ion Chicu, în condițiile actuale de pandemie.

Liderul Pro-Moldova, Andrian Candu, că este ușor să demită actualul Guvern, cu condiția că sunt gata să numească altul. „Îl demitem pe acest Guvern și mai departe ce facem. Mai departe trebuie să fim pregătiți să numim alt Guvern. Ce fel de Guvern, care este profilul, cine este prim-ministrul, cine sunt miniștrii …” a mai spus Candu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram