Copilul de trei ani din orașul Rezina, care s-ar fi intoxicat cu ciuperci, și-a revenit în seara zilei de ieri din comă. Informația a fost oferită pentru tv8.md de purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.
Medicii sunt optimiști privind șansele lui de supravețuire. Urmează să rămână sub supraveghere în zilele următoare.
„Stare de sănătate a copilul este mai bună deja. A ieșid din comă, este conștient. Ultimele investigații care au fost făcute arată că o evoluție pozitivă. Oricum acesta va rămâne internat în secția de Toxicologie. O să urmeze o anumită terapie”, a precizat Maxim cazacu.
Băiatul a fost găsit alături de mama și bunica sa, care nu au mai putut fi salvate. Inițial, copilul a fost internat la reanimare la Spitalul din Rezina. Minorul avea convulsii și vomita.
Specialiștii în Siguranța alimentară mai recomandă cetățenilor să nu folosească în alimentație decât ciupercile pe care le cunosc foarte bine. Semnele intoxicaţiei pot apărea de la câteva minute de la consum până la 3-6 ore sau chiar mai mult. Dacă apar vărsături, sete sau febră, oamenii sunt îndemnați să sune imediat la 112. Deseori, intoxicația cu ciuperci este fatală, dacă adresarea la medic este tardivă.