Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și atac masiv! Trump: „Suntem foarte aproape de Al Treilea Război Mondial”

Conducerea APP îndeamnă concesionarul „Avia Invest” să execute obligațiunile contractuale

missing
11 iunie 2020, ora 09:36

Conducerea Agenției Proprietății Publice susține că concesionarul Avia Invest nu și-a executat obligativitatea stabilită în Programul investițional atât pentru Etapa I cât și pentru Etapa II. Potrivit lor, Avia Invest a acumulat restanțe la capitolul investiții în jur de 66.2 milioane de euro. De cealaltă parte, responsabilii de la Avia Invest susțin că autoritățile municipale refuză repetat să emită actele pentru construcția noului terminal.

Potrivit APP, concesionarul nu cooperează cu autoritățile, în special cu Agenția de Supraveghere Tehnică, și nu prezintă actele solicitate pentru verificarea lucrărilor efectuate.

La insistența Comisiei de monitorizare a Contractului, Avia Invest SRL a promis accesul Agenției de Supraveghere Tehnică, după data de 15 iunie 2020, potrivit Directivei Autorității Aeronautice Civile.

Avia Invest SRL și-a exprimat dezacordul cu modificările legislative privind achitarea în bugetul de stat a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful de 9 EUR per pasager la plecare, perceput de concesionar. Se insistă la incasarea în continuare a unui venit net de 9 EUR pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor.

Comisia a acordat timp concesionarului pentru a veni cu calcule financiare relevante, se mai arată în nota emisă de autorități.

Reprezentanții „Avia Invest” susțin că autoritățile municipale refuză repetat să emită actele pentru construcția noului terminal: „Este o încălcare gravă”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.