Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Pro Moldova nu exclude că Gațcan ar putea fi adus astăzi forțat în Parlament

Foto: Facebook/ Pro Moldova
06 iulie 2020, ora 11:33

După ce deputatul demisionar Ștefan Gațcan a apărut astăzi într-o nouă secvență video în care a declarat „sper în curând să ne revedem în țară”, deputatul partidului „Pro Moldova” Sergiu Sîrbu nu exclude că acesta ar putea fi adus forțat de către socialiști la ședința de astăzi, 6 iulie, a Parlamentului, pentru a fi asigurat cvorum. 

„Noi nu excludem că el va fi adus practic cu forța în plenul Parlamentului pentru a fi asigurat cvorum acestui regim și pentru a putea fi votate legile de care au nevoie socialiștii. Noi avem informații din surse interne de la socialiști că ei examinează această posibilitate. Probabil va fi adus din România, unde este monitorizat 24/24”, a declarat Sergiu Sîrbu pentru tv8.

Solicitat pentru o reacție, deputatul socialist Adrian Lebedinschi a spus următoarele: „Nu comentez declarațiile politice, domnul Ștefan Gațcan dacă dorește va fi prezent, iar dacă nu, atunci nu”.

Cât privește faptul că Gațcan a anunțat că-și retrage plângerea depusă la Procuratură, Sîrbu a declarat următoarele: „Am prevăzut că domnul Gațcan va fi impus să-și retragă cererea. Evident că el nu este liber în declarații și acum face absolut tot ce i se dictează ca în regretabilele filme realizate de către grupări teroriste”.

Deputatul Ștefan Gațcan a apărut astăzi, 6 iulie, într-un nou video în care a declarat că își retrage plângerea pe care a depus-o la Procuratură, pe 30 iunie, în legătură cu pretinsele presiuni pe care socialiștii le-ar fi făcut asupra sa, după ce și-a anunțat plecarea din fracțiune.

 

 

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ Zăpadă ca în România sau +25°C? Vremea din Moldova se schimbă la sfârșit de septembrie
/VIDEO/ Zăpadă ca în România sau +25°C? Vremea din Moldova se schimbă la sfârșit de septembrie
/EXCLUSIV/ „Dronele vor continua să vină”: Avertismentul unui militar din Chișinău care luptă în Ucraina
/EXCLUSIV/ „Dronele vor continua să vină”: Avertismentul unui militar din Chișinău care luptă în Ucraina

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente