Copilul de trei ani de la Orhei, care a incendiat ieri mașina părinților în timp ce se juca cu chibriturile, a murit ieri, la spital. Micuțul avea arsuri pe 80% din suprafața corpului, iar medicii nu l-au putut salva.
„S-a încercat efectuarea unor manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Copilul a murit la scurt timp după internare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Emilian Coțaga”, a menționat Maxim Cazacu.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că mașina familiei de model „Opel Vectra” se afla în ograda gospodăriei, iar copilul era în vehicul de unul singur.
Copilul a dat foc la salon și s-a ales cu arsuri, iar mama a reacționat imediat cum a observat fumul care ieșea din mașină. Polițiștii stabilesc toate circumstanțele producerii incidentului.




































