Patru cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost depistate ieri, 15 iulie, în Internatul Psihoneurologic din orașul Bender. Este vorba despre patru femei cu vârstele de 41, 56, 73 și 84 de ani, potrivit așa-zisului Minister de Interne din regiunea transnistreană. 

Aceeași sursă anunță despre faptul că ieri în stânga Nistrului în total au fost testate pozitiv 19 persoane. Printre acestea se numără doi bărbați, 14 femei și trei persoane care nu au împlinit majoratul.

Potrivit așa-zisului Minister de Interne de la Tiraspol din numărul celor infectați, trei femei s-au dovedit a fi angajate la grădinița de satul Teia, raionul Grigoriopol. Acestea au vârstele de 34, 37 și 42 de ani. Menționăm că, în stânga Nistrului grădinițele sunt închise din cauza pandemiei.

Ministerul Sănătății a raportat astăzi alte 224 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Republica Moldova, dintre care 21 în regiunea transnistreană. Bilanțul celor decedați a ajuns la 666.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!