Mariana Grama, secretară de stat a Ministerului de Interne (MAI), califică drept dezinformare știrile despre veteranii care au ajuns la spital, în urma altercațiilor cu polițiștii, la protestul de joi, 16 iulie, din fața Parlamentului. „Este o încercare de a denigra imaginea sistemului polițienesc”, a spus funcționara azi, în cadrul unui briefing de presă.
„Starea de sănătate a persoanelor din etate, participanți la protest, se atestă și prin faptul că unii dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale nu urmare a leziunilor corporale, dar urmare a stresului, care le-a acutizat bolile cronice. Informațiile vehiculate în presă precum că o persoană a fost internată, urmare a altercațiilor cu poliția, este o dezinformare și o încercare de a denigra imaginea sistemului polițienesc.
Personal am examinat situația celor nouă protestatari care s-au adresat la Institutul de Medicină de Urgentă din Chișinău și la Spitalul din Căușeni: nu sunt coaste rupte, nu sunt persoane în comă, nu sunt persoane decedate, toți sunt în stare bună și la domiciliu, excepția unei persoane care are criză convulsivă, urmare a nerezistenței la stres. Forța fizică a fost aplicată gradual, în timpul reținerilor și doar a persoanelor care au admis un comportament violent și au manifestat cu rea-voință”, a declarat Mariana Grama.
În același timp, secretara de stat susține că zece polițiști și patru carabinieri au avut nevoie de îngrijiri medicale serioase: „Avem angajați care au fost în prima linie de răspuns cu traume cranio-cerebrale și fracturi ale gambei și brațului, pe lângă echimoze și contuzii”, a spus reprezentana MAI.
Un grup de veterani ai războiului de pe Nistru a protestat și pe data de 16 iulie, în fața Parlamentului, în timpul ședinței plenare a legislativului. Acțiunea de protest s-a finalizat cu altercații între protestatari și polițiști, iar oamenii legii au pornit trei procese penale. Mai multe organizații pentru apărarea drepturilor omului au condamnat acțiunile polițiștilor pentru aplicarea forței asupra protestatarilor. La rândul lor, reprezentanții poliției spun că nu au aplicat forța și că au acționat conform legii.
Un nou protest este planificat pentru ziua de mâine, 19 iulie.




































