Pandemia a pus lacăt la ușile mai multor restaurante și cafenele din capitală. Din cele 1600 de localuri existente, aproape o treime nu și-au mai reluat activitatea, din motiv că nu pot face față condițiilor impuse de autorități, cum ar fi respectarea distanței de 1,5 metri între mese și persoane. Cei care au riscat să-și redeschidă localurile spun că lucrează în pierdere: clienții s-au redus în jumătate, iar cheltuielile au crescut considerabil. Astfel, se estimează că, până la sfârșitul anului, mai mult de jumătate din restaurante și cafenele s-ar putea închide definitiv.

Înainte de pandemie, acest restaurant din Chișinău era plin cu oameni. Astăzi, însă, l-am găsit doar pe administratorul acestuia. Bărbatul ne-a declarat că instituirea stării de urgență, care a dus la închiderea localurilor, i-a afectat grav afacerea. Deși veniturile s-au redus la zero, taxele, chiria și salariile angajaților nu au fost anulate. Ba mai mult, a fost deconectată și lumina din spațiul închiriat, pierderile ajungând la câteva zeci de mii de lei.

„Pentru a ne redeschide, noi trebuie să avem lumină”, a spus Sergiu Melnic, administratorul unui restaurant.

Bărbatul spune că va face tot posibilul ca să redeschidă restaurantul, chiar dacă este conștient că numărul clienților se va reduce în jumătate, ținând cont că trebuie păstrată distanța socială.

„Vrem să găsim modalitatea aceasta pentru a chema clienții cumva a ne reabilita”, a mai menționat administratorul.

La un alt local, în loc de clienți am găsit muncitori, care aranjau vitrine. Astfel, fosta cafenea se va transforma curând în magazin pentru accesorii.

„Aici tot era sectorul HoReCa, era o cafenea. S-a închis, iar nouă ni s-a ivit posibilitarea de a arenda”, a spus o angajată.

Nici cele mai mari lanțuri de restaurante nu au fost scutite de criză. Multe spații sunt închise pentru o perioadă nedeterminată.

NATALIA SCRELEA, REPORTERĂ TV8:

„Dacă până la pandemie aici se jucau copii, iar oamenii stăteau la terasă, astăzi, aici crește doar iarbă.”

Președinta Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement spune că multe localuri nu și-au reluat activitatea, din cauza restricțiilor prea dure impuse la redeschidere. Astfel că, aproape fiecare al treilea restaurant este astăzi cu ușa încuiată.

„Asta foarte mult afectează, pentru că, din start, se micșorează capacitatea de lucru și încasările”, a spus Aneta Zasavițchi, președintă MĂR.

Potrivit acesteia, pentru a supravețui, mulți dintre agenții economici din domeniu au fost nevoiți să își ajusteze business planurile, să restructureze personalul și chiar să modifice meniurile, pentru a include bucate care se prepară mai repede, ceea ce va reduce timpul de așteptare. Chiar și așa, președinta Asociației spune că mulți din sectorul HoReCa nu vor supravețui, pentru că riscurile și cheltuielile sunt prea mari.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!